Medicul Lucian Duță, fost șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare. El a primit o mită de 6,3 milioane euro, în schimbul acordării unui contract din bani publici către două firme de software.

Cu trei zile înainte de a-și afla sentința, fostul șef al CNAS a postat pe Facebook un mesaj ca reacție la investigația Recorder privind „cea mai mare scurgere de date din sistemul medical românesc”, prin care Casa de Asigurări de Sănătate Constanța făcea vizibile CNP-urile și tratamentele a peste 130.000 de pacienți din județ.

În postarea intitulată „Proștii și bolnavii”, Duță a scris că ”în orice țară din lume impostorii intitulați pompos „președinți” de casă de asigurări ar trebui demiși imediat!”.

Fostul șef al CNAS a catalogat cazul ca fiind „halucinant”, criticând „prostia celor care gestionează sistemul de sănătate.”

„Investigația celor de la Recorder este halucinantă, expunând prostia celor care gestionează sistemul de sănătate dar mai ales lipsa de protecție a oamenilor afectați – a se citi pacienți a căror date medicale au fost expuse public!

Casa Națională de Asigurări de Sănătate gestionează cele mai sensibile date despre cetățenii români, respectiv afecțiunile de care suferă aceștia, numele lor, adrese, loc de muncă etc. Aceste date ajunse pe mâna cui nu trebuie pot reprezenta mijloace murdare de șantaj la adresa oricui (închipuiți-vă cum ar fi ca un magistrat să se fi tratat de boli venerice iar acest lucru să ajungă pe mâna vreunui infractor). Nu mai vorbesc de implicațiile emoționale ale celui care-și vede suferința expusă public.

Incompetența celor care gestionează sistemul de asigurări de sănătate a dus la expunerea publică totală pentru 150000 de oameni!! Cu nume, adresă, CNP, loc de muncă, boli, tratamente…

Bătaia de joc a securiștilor și cretinilor care conduc România a atins apogeul. Nu ne ajunge că suntem săraci, proști și bolnavi. Acum am intrat în faza în care bolnavii sunt expuși public. Și nimănui nu-i pasă”, scrie Duță.

coral