Un șofer în vârstă de 68 de ani a ajuns sâmbătă la spital după ce a provocat un accident de circulație pe raza localității clujene Vâlcele. Accidentul a avut loc în jurul orei 17:00, în evenimentul rutier fiind implicate trei autoturisme.

Potrivit reprezentanților IPJ Cluj, unul dintre conducătorii auto nu a acordat prioritate la intrarea de pe un drum secundar pe DN1 și a fost acroșat de un autoturism care circula regulamentar pe sensul de mers Cluj-Napoca – Turda.

Cel care a acroșat, a ricoșat din impact pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Conducătorul auto care a ajuns pe contrasens a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Potrivit acestuia, conducătorul auto care a provocat accidentul are 68 de ani și este chiar din localitatea Vâlcele.

coral