Ieri, 27 august, a avut loc un accident rutier, produs în jurul orei 16:45, în zona Făget, pe DJ 107 R, în următoarele împrejurări:

Un bărbat de 34 de ani, din Certeze, Satu Mare, în timp ce conducea autoturismul, pe fondul neadaptării vitezei într-o succesiune de curbe, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând pe contrasens. Astfel, a intrat în coliziune cu autoturismul care venea din sens opus. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 34 de ani a fost proiectat în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un autoturism staționat.

În noaptea de 27 spre 28 august, două persoane care au fost implicate în accident, s-au prezentat la UPU Cluj-Napoca pentru îngrijiri de specialitate, deși inițial au refuzat transportul la spital. La unitatea medicală s-a prezentat șoferul autoturismului care circula regulamentar și un pasager din același autoturism, aceștia fiind răniți ușor.

coral