Noul gazon al stadionului Cluj Arena, recent înlocuit, se prezintă în condiții excelente, pregătit pentru a fi folosit la cel mai înalt nivel în cadrul competițiilor sportive programate.

            Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „După cum se observă și în fotografii, noul gazon de pe Cluj Arena arată extrem de bine, la  nivelul celor întâlnite pe marile arene europene. Acesta s-a prins în totalitate, fiind pregătit pentru a fi folosit de sportivii care se vor întrece pe această suprafață de joc în perioada următoare”.

            De la momentul înlocuirii, în urmă cu aproximativ două săptămâni, administratorul stadionului a luat toate măsurile necesare astfel încât gazonul să se prezinte într-o stare foarte bună în vederea disputării viitoarelor întreceri sportive, prima dintre ele fiind programată la începutul lunii noiembrie a.c.

            În intervalul de timp scurs din momentul înlocuirii, cu ajutorul unor utilaje profesionale au fost realizate ample lucrări de fertilizare a gazonului, vertidrenare, periere, tunderi succesive, cilindrare longitudinală, precum şi tratamente de prevenție şi combatere. De asemenea, prin intermediul sistemelor de încălzire a terenului, dar și a celui de accelerare a procesului de fotosinteză, achiziționat de Consiliului Județean Cluj în anul 2018, gazonul a beneficiat de un tratament special care i-a menținut densitatea și rezistența în această perioadă cu temperaturi mai scăzute.

            Reamintim faptul că gazonul stadionului Cluj Arena a fost schimbat în totalitate pe cheltuiala societății Untold SRL, în baza contractului încheiat cu forul administrativ județean. Valoarea lucrărilor de înlocuire a fost de aproximativ 150.000 de euro.

 

coral