News Flash:

FOTO I In apropierea localității Săndulești, o BOMBĂ neexplodată a fost găsită de niște copii

7 Martie 2019
939 Vizualizari | 0 Comentarii
1 3 183455 1551876250 02428 fav

Echipa pirotehnică a ISU Cluj a fost solicitată să intervină, în 5 martie 2019, în două misiuni de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată, în urma conflagrațiilor mondiale.

O bombă de aruncător, calibru 82mm, a fost găsită de un grup de copii în timp ce aceștia se jucau în apropierea localității Săndulești. Evenimentul a avut loc marţi și, din fericire, copii au procedat corect anunțându-i pe părinți, care la rândul lor au apelat de urgență echipa pirotehnică a ISU Cluj, prin numărul unic de urgențe 112.

Pirotehniștii au ridicat proiectilul în vederea transportului și distrugerii controlate într-un poligon special și au efectuat asanarea zonei, unde inițial a fost găsit proiectilul, pentru a verifica dacă se mai găsesc în apropiere și alte elemente de muniție.

După finalizarea procedurilor, pirotehniștii au explicat copiilor, care au găsit proiectilul, pericolul reprezentat de aceste muniții.

Accesul pentru echipa pirotehnică în locul unde s-a găsit muniția a fost unul dificil și a presupus parcurgerea pantelor abrupte, pe un sol stâncos acoperit de pietriș, zona fiind apropiată de o carieră pentru extragerea pietrei.

Tot marţi, au fost găsite două proiectile explozive de calibru 100mm pe timpul lucrărilor de arare a unui teren agricol în apropierea Aleii Durgăului, din municipiul Turda. Muniția a fost preluată de echipa pirotehnică a ISU Cluj, pentru a fi transportată și distrusă controlat în poligon.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

1_3_183455_1551876251_05988
bomba bomba neexplodata pericol explozie poligon isu
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1254 (s) | 33 queries | Mysql time :0.052001 (s)