„It’s the most wonderful time of the year…again!” Atmosfera de basm a sărbătorilor de iarnă s-a instalat deja la Iulius Mall Cluj, odată cu aprinderea luminițelor din fabulosul brad de Crăciun și cu instalarea decorațiunilor sclipitoare din Atrium. Totodată, în Iulius Parc o mare de licurici „prinde viață” în fiecare seară și amintește de copilărie, de joc și joacă, aducând bucurie tuturor privitorilor, indiferent de vârstă. Vino la Iulius Mall să trăim magia împreună!

Iubim Crăciunul și atmosfera care învăluie această sărbătoare plină de spiritualitate, de căldură și de sentimente plăcute față de cei din jurul nostru. Iubim colindele și cântecele specifice acestei perioade, beculețele colorate și toate pregătirile care se fac pentru ca această sărbătoare să fie trăită cu maximă intensitate. Astfel, Iulius Mall Cluj și Iulius Parc au fost cuprinse deja de o lume de basm.

De cum ajungi la Iulius Mall, în Curtea de Onoare, ești întâmpinat de maiestuosul brad cu aranjamente de poveste, ce are la baza o locomotivă de metrou, condusă de Moş Martin. Acesta îi invită pe clujeni, cu mic cu mare, să vină alături de el în cabină și să facă fotografii împreună, pentru a păstra amintirile și peste ani. Aceasta reprezintă doar începutul „călătoriei” în jurul vestitorului celui mai așteptat sezon, cel al cadourilor, pentru că în următoarele stații: „Spiridușul împiedicat”, „Omul de Zăpadă”, „Colindătorilor”, „Cozonacul Bunicii”, „Călător spre Sărbători”, „Voiaj în inima clujenilor” şi „Magistrala Crăciunului”, alți ursuleți animatronici  îi așteaptă pe vizitatori, pe peron.

Atmosfera sărbătorilor de iarnă se simte și în Atrium, unde au fost instalate mii de luminițe sclipitoare, care seamănă cu niște licurici veseli și cărora li se adaugă stele plutitoare, dar și globuri în diferite culori și modele.

Însă, licuricii, acele minuni care ne-au fermecat copilăria și ne-au făcut să credem în magie, vor lumina și Iulius Parc. Până pe 5 decembrie, 100 de licurici interconectați ilumnează o suprafață de aproximativ 240 mp, transportând privitorii în cea mai frumoasă și lipsită de griji perioadă a vieții. Instalația Firefly Field este realizată de Studio Toer, o echipă de artiști olandezi, iar expoziţia, în premieră în România, este o iniţiativă a Lights On.

Vino la Iulius Mall să ne bucurăm de magia Crăciunului!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

coral