News Flash:

Gheorghe Dincă, din nou față în față cu părinții Alexandrei și Luizei, într-un nou termen. Ce s-a întâmplat în spatele ușilor închise

9 Septembrie 2021
316 Vizualizari | 0 Comentarii
gheorghe dinca

Gheorghe Dincă a stat din nou față în față cu părinții celor două fete pe care le-ar fi ucis. Miercuri a avut loc un nou termen, în dosarul Caracal, la Tribunalul Olt, iar 7 martori au fost audiați.

Gheorghe Dincă, din nou față în față cu părinții Alexandrei și Luizei

Cele șapte persoane au fost citate la Tribunalul Olt, iar printre ele s-au numărat și cunoștințe ale lui Dincă. Unul dintre martorii citați la acest termen, este un bărbat din Caracal, prieten cu inculpatul și a recunoscut în fața instanței că Gheorghe Dincă și procurorul Ovidiu Popescu au mers la nunta fiului său.

La termenul acesta a recunoscut Firică faptul că la nunta fiului au fost Dincă și procurorul Popescu, invitați de oanoare. Pe de altă parte, am arătat că procurorii de la DIICOT au falsificat probele, în sensul că s-au făcut că înaintează, în luna august 2019, un număr de 40 de probe pentru a fi expertizate, însă ulterior s-au adresat experților și au spus să nu le mai facă pe toate, ci doar 3. Am cerut judecătoarei să solicite procurorilor să ne spună ce s-a întâmplat cu acele probe. Se refereau la acele probe din încăperea unde a fost Alexandra, a declarat avocata Carmen Obârșanu.

Avocatul Modovan susține că procesul va mai dura mult. Doar audierea martorilor va dura cel până la sfârșitul anului.

Urmează în continuare să se audieze și alți martori. Este departe de a se afla adevărul în această cauză, dar sperăm că până într-un final, când vom pune concluzii pe fondul cauzei, să știm ceva. Deocamdată suntem în plină desfășurare de activități ale cercetării judecătorești și urmează să clarificăm cumva lucrurile ( … ) Mai sunt cel puțin 20 de martori de audiat în această cauză apoi reiterăm discuțiile privind refacerea rapoartelor de expertiză, a spus Aurel Moldovan.

Rudele fetelor spun că s-au săturat să aștepte să afle, cu adevărat, ce s-a întâmplat cu Luiza și Alexandra.

Ce să aflăm dacă ei au tot interesul să ne ascundă realitatea? Ei știu în realitate ce s-a întâmplat cu fetele și tot timpul această judecătoare fuge de responsabilitate, încearcă pe toate căile posibile să ne anuleze toate cererile pe care le formulăm prin doamna avocat, a declarat Stelian Iordache, bunicul Luizei.

Următorul termen a fost stabilit pentru data de 6 octombrie și va continua audierea martorilor.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

gheroghe dinca alexandra luiza parinti
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1069 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030214 (s)