News Flash:

Gigi Becali, declarații ireale despre Adrian Mititelu: „Dacă nu eram de acord, nu-l eliberau”

8 Iulie 2022
432 Vizualizari | 0 Comentarii
Gigi Becali declara ii ireale despre Adrian Mititelu

Gigi Becali a făcut declarații după ce Adrian Mititelu, finanțatorul U Craiova, a fost eliberat din închisoare. Adrian Mititelu a fost condamnat pe data de 5 noiembrie 2020 pentru evaziune fiscală în cazul transferului lui Mihai Costea la FCSB, în 2011. El a fost eliberat din închisoare după ce a executat 20 de luni din pedeapsa de trei ani.

Gigi Becali, declarații ireale despre Adrian Mititelu

Gigi Becali, patronul de la FCSB, a declarat că Adrian Mititelu ar mai fi trebuit să rămână în închisoare mai bine de o lună, dar datorită lui acest lucru nu s-a mai întâmplat.

„Dacă nu eram eu de acord nu-l eliberau. Am trimis un avocat special, astăzi, la Curtea de Apel pentru a transmite instanței că nu ne opunem eliberării. Să vă spun un lucru, Mititelu mai avea de ispășit 32 de zile. Urma să intre la comisie pentru eliberare condiționată. N-a scăpat definitiv.

Mititelu nu a fost eliberat, ci doar i-a fost suspendată pedeapsa până la revizuire. Asta înseamnă că s-ar putea să se întoarcă la închisoare în septembrie, să facă și cele 32 de zile. Totul depinde de Înalta Curte, care urmează să reglementeze hotărârea CCR. Vom vedea cum”, a declarat Gigi Becali, pentru GSP.

Acuzat de evaziune fiscală

În anul 2016, Adrian Mititelu a fost trimis în judecată după ce procurorii DNA Craiova l-au acuzat de evaziune fiscală. A fost vizat transferul lui Mihai Costea la FCSB, în anul 2011,  înainte de dezafilierea clubului din Craiova, pentru suma de 1,1 milioane de euro.

Atunci, lotul de jucători se afla sub sechestrul Fiscului, din cauza unor datorii la bugetul statului. În luna decembrie a anului 2021, patronul de la U Craiova a fost achitat definitiv într-un alt dosar în care fusese condamnat, în ianuarie 2021, la 5 ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Planuri de viitor

Cum a fost eliberat, Adrian Mititelu a vorbit despre echipa de fotbal la ieșirea din închisoare.

„O să merg și la echipă, echipa este viața mea, pentru echipa asta am făcut multe sacrificii, am cheltuit foarte mulți bani, am făcut și închisoare pentru echipa asta și o să încerc să facem în așa fel încât cei care au rămas lângă noi, mai puțini, să fie mulțumiți și să reușim să le aducem bucurie.

O să vorbim de fotbal zilele următoare. Vă mulțumesc mult pentru prezență. N-au fost 20 de luni ușoare, cum n-a fost pentru niciunul dintre deținuți. Încă o dată vreau să vă comunic că am făcut un mandat nevinovat complet și nu mă refer acum la faptul că am ieșit acum datorită unui viciu administrativ, dar pe fond nu am făcut nicio faptă penală!

Dar asta a fost, am făcut-o și pe asta. Probabil că toți ceilalți vor beneficia de aceste prevederi, de neconstituționalitate a legii, articolul 155, aliniatul 1, din codul penal.

Prea multe nu se discută despre treaba asta. Eu pot să vă spun că simt că s-a făcut dreptate, chiar dacă acum am ieșit pe o chestiune de legalitate – nu are legătură cu vinovăția sau nevinovăția -, însă vă dau cuvântul de onoare că nu am făcut nicio faptă penală și am stat 20 de luni nevinovat”, a declarat Adrian Mititelu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1084 (s) | 22 queries | Mysql time :0.039817 (s)