Legea prin care hărţuirea psihologică la locul de muncă este sancţionată disciplinar, contravenţional sau chiar penal a fost adoptată marți de către deputați și merge la promulgare la președinte. Stresul şi epuizarea fizică intră sub incidenţa hărţuirii morale la locul de muncă. Actul normativ, inițiat de deputata Oana Bîzgan, prevede sancţiuni între 10.000 şi 15.000 de lei pentru angajaţii care săvârşesc fapte de hărţuire psihologică asupra unui alt angajat. Pentru situaţiile când organizaţiile instigă la fapte de hărţuire, amenzile prevăzute sunt de până la 200.000 de lei. De asemenea, angajatorul este obligat să ia toate măsurile pentru a combate şi a preveni actele de hărţuire psihologică la locul de muncă.

 

 

"Hărțuirea psihologică la locul de muncă va fi interzisă prin lege – astăzi proiectul de lege a primit votul final în Camera Deputaților și merge la promulgare. Este un pas în plus spre respect reciproc și demnitate și o modalitate prin care aducem România la nivel european în ceea ce privește politicile referitoare la respectarea drepturilor angajaților", a reacționat pe Facebook inițiatoarea legii.

 

Actul normativ privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea hărţuirii morale la locul de muncă a fost adoptat cu 211 voturi ''pentru'', 73 ''împotrivă'' şi 10 abţineri.

 

Ce înseamnă hărțuire la locul de muncă și cum se sancționează

Constituie hărţuire morală la locul de muncă şi se sancţionează disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat, de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern şi/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condiţiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnităţii angajatului, prin afectarea sănătăţii sale fizice sau mentale sau prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a) conduită ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) acţiuni sau gesturi.

Constituie hărţuire morală la locul de muncă orice comportament care, prin caracterul său sistematic, poate aduce atingere demnităţii, integrităţii fizice ori mentale a unui angajat sau grup de angajaţi, punând în pericol munca lor sau degradând climatul de lucru.

În înţelesul prezentei legi, stresul şi epuizarea fizică intră sub incidenţa hărţuirii morale la locul de muncă.

Fiecare angajat are dreptul la un loc de muncă lipsit de acte de hărţuire morală. Niciun angajat nu va fi sancţionat, concediat sau discriminat, direct sau indirect, inclusiv cu privire la salarizare, formare profesională, promovare sau prelungirea raporturilor de muncă, din cauza că a fost supus sau că a refuzat să fie supus hărţuirii morale la locul de muncă.

Hărţuirea morală la locul de muncă, pe criteriul de sex, este interzisă.

Angajaţii care săvârşesc acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă răspund disciplinar, în condiţiile legii şi regulamentului intern al angajatorului. Răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea contravenţională sau penală a angajatului pentru faptele respective.

Obligații pentru angajatori

Angajatorul are obligaţia de a lua orice măsuri necesare în scopul prevenirii şi combaterii actelor de hărţuire morală la locul de muncă, inclusiv prin prevederea în regulamentul intern al unităţii de sancţiuni disciplinare pentru angajaţii care săvârşesc acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă. În caz contrar, sancţiunea este amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.

De asemenea, este interzisă stabilirea de către angajator, în orice formă, de reguli sau măsuri interne care să oblige, să determine sau să îndemne angajaţii la săvârşirea de acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 200.000 lei.

Angajatul victimă a hărţuirii morale la locul de muncă trebuie să dovedească elementele de fapt ale hărţuirii morale, sarcina probei revenind angajatorului, în condiţiile legii. Intenţia de a prejudicia prin acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă nu trebuie dovedită, mai prevede proiectul.

Constituie contravenţie hărţuirea morală la locul de muncă săvârşită de către un angajat, prin lezarea drepturilor sau demnităţii unui alt angajat, şi se pedepseşte cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.

Sancțiuni pentru angajatori

Ori de câte ori va constata săvârşirea unei fapte de hărţuire morală la locul de muncă, instanţa de judecată poate, în condiţiile legii:

a) să dispună obligarea angajatorului la luarea tuturor măsurilor necesare pentru a stopa orice acte sau fapte de hărţuire morală la locul de muncă cu privire la angajatul în cauză;

b) să dispună reintegrarea la locul de muncă a angajatului în cauză;

c) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a unei despăgubiri în cuantum egal cu echivalentul drepturilor salariale de care a fost lipsit;

d) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a unor daune compensatorii şi morale;

e) să dispună obligarea angajatorului la plata către angajat a sumei necesare pentru consilierea psihologică de care angajatul are nevoie, pentru o perioadă rezonabilă stabilită de către medicul de medicină a muncii;

f) să dispună obligarea angajatorului la modificarea evidenţelor disciplinare ale angajatului. coral