Polițiștii locali din Cluj-Napoca, din cadrul Biroului de ordine și siguranță publică, au prins, în noaptea de duminică spre luni, un bărbat în vârstă de 36 de ani, imediat după săvârșirea unei infracțiuni de furt, din Cimitirul Mănăștur, de pe strada Govora.

Polțiștii locali, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la supravegherea persoanei, în jurul orei 23.50, bărbatul fiind prins imediat după sustragerea unui număr de 43 de ghivece cu flori (crizanteme), de pe mormintele din incinta cimitirului. 

Persoana a fost imobilizată și condusă la Biroul de Ordine și siguranță publică al Poliției Locale  – zona IV, în vederea stabilirii identității. A fost solicitat un echipaj de la Secția IV, Poliția Națională pentru predarea persoanei. 

Cercetările sunt continuate de către Poliția Municipiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Cu ocazia Luminației, în aceste zile au fost mobilizați 270 de polițiști locali pentru asigurarea ordinii și siguranței publice. Aceștia patrulează, cu precădere, în preajma cimitirelor și a arterelor intens circulate din oraș.

coral