Un băbat de 41 de ani, din Brașov, a fost reținut i ulterior arestat, după ce jefuit cutia milei din Biserica Sfântul Mihail din Cluj-Napoca.

Potrivit IOJ Cluj, la data de 26 august, Poliția municipiul Cluj-Napoca a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că la aceeași dată, persoane necunoscute ar fi sustras cutia destinată colectării banilor din incinta Bisericii Sfântul Mihail din municipiul Cluj-Napoca, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 3.000 de lei.

În data de 28 august, în urma activităților investigativ-operative, polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de furt, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din municipiul Brașov.

Ca urmare a probatoriului administrat, la data de 30 august a.c. a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind condus și predat reprezentanților unui Centru de Reținere și Arestare Preventivă. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

coral