Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda împreună cu cei ai Secţiei 9 Poliţie Rurală au desfăşurat o acţiune cu efective mărite în municipiul Turda și comunele arondate.

Acţiunea a avut drept scop menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea comiterii infracţiunilor în segmentul stradal, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii şi respectarea normelor de circulaţie rutieră de către participanţii la trafic.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 116 persone şi au fost verificate 44 de vehicule, conform legii 192/2019.

De asemenea, au fost verificate 18 societăţi comerciale şi 6 săli de jocuri.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, fiind reţinut un permis de conducere şi un certificat de înmatriculare.

În cadrul acțiunii, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au identificat 4 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat, respectiv 3 bărbaţi de 16, 22 şi 37 de ani şi o femeie de 35 de ani, din municipiul Turda.

În fapt, în perioada 5 aprilie – 8 iunie a.c., cei în cauză ar fi săvârșit mai multe furturi din zona pieței centrale din municipiul Turda și din magazine din zonă, creând un prejudiciul de circa 1200 de lei.

Bărbaţii de 22 şi 37 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore către poliţişti.

În cursul zilei, 18 iunie a.c., aceştia au fost prezentaţi magistraţilor din cadrul Judecătoriei Turda, care au dispus măsura arestului preventiv față de bărbatul de 37 de ani, în cazul celorlalte 3 persoane fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciul pentru Acţiuni Speciale Cluj,  jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj, a Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie Cluj  şi lucrători din cadrul Poliţiei Locale Turda. coral