Presa locală de limba română din Cluj-Napoca a relatat, luni, 24 august 2020, pe un ton dezaprobator, despre faptul că Fundația Sapientia, care patronează Universitatea Maghiară din Transilvania, cu același nume, finanțată de statul ungar, a cumpărat Hotelul Melody, considerat monument istoric, situat în Piața Centrală a orașului Cluj-Napoca, în condițiile în care instituțiile statului român nu au manifestat interes față de această clădire.

Fundația Sapientia a cumpărat o clădire considerată monument istoric în Cluj-Napoca

Potrivit relatării cotidianului local ”Făclia”, Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj și Ministerul Culturii aveau drept de preempțiune asupra clădirii, dar nici unul nu s-a folosit de acest drept. Portalul ziarului local ”Monitorul de Cluj” a informat, referindu-se la Biroul de Presă al Primăriei Cluj-Napoca, că fundația a plătit 5,697 milioane de euro pentru cel mai elegant imobil vânzătorului care este o persoană fizică.

Președintele Senatului Universității Sapentia, Márton Tonk, a refuzat să vorbească, la întrebarea Agenției de Presă MTI, despre suma plătită, invocând secretul de afaceri. Márton Tonk a precizat că Facultatea din Cluj-Napoca a Universității Sapienția, situată pe strada Turda, nu mai oferă spații suficiente pentru desfășuarea activității, de aceea a trebuit achiziționat un nou imobil, mai cu seamă că în octombrie se va deschide și Secția de dans popular. Paralel cu aceasta, a fost înființată și Fundația Casei Tradiţiilor din Transilvania, care era, de asemenea, în căutarea unui spațiu pentru asigurarea funcționării sale în Cluj-Napoca. Clădirea hotelului Melody este adecvată pentru asigurarea funcționării atât a secției amintite, cât și a fundației.
Márton Tonk a mai precizat că în această clădire a funcționat până în decembrie anul trecut un hotel de trei stele, așa că se poate lua în folosință imediat după efectuarea unor mici transformări interioare. În prezent are loc estimarea clădirii și în funcție de aceasta va fi elaborat planul de transformare pe termen lung, a mai spus Márton Tonk, care a menționat că se ia în calcul și posibilitatea ca destinația restaurantului de la parter și a camerelor de la etajul doi să nu se modifice, deoarece de acestea are nevoie universitatea, pe de o parte, pentru cazarea și asigurarea mesei zilnice oaspeteților care participă la diferite evenimente organizate de universitate, iar pe de altă parte, încasările realizate astfel vor putea contribui la menținerea funcţionării instituției.

Clădirea cu două nivele a fost construită în prima parte a secolului XIX, în partea nord-estică a pieței centrale a orașului Cluj-Napoca, lângă Palatul Bánffy. Inițial în clădire a funcționat o instituție financiară, precum și mai multe magazine, apoi, în 1872 a fost transformată într-un hotel. Hotelul Pannonia, care a fost redeschis mai târziu sub numele Központi Szálló (Hotel Central) a avut oaspeți celebri, ca de exemplu, compozitorii Johannes Brahms şi Franz Liszt și scriitorul maghiar Jókai Mór. Clădirea a fost reabilitată în 1891 în forma actuală.

 

coral