USAMV Cluj-Napoca și Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu GAL Napoca Porolissum și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, vă invită să participați sâmbătă, 25 mai 2019, începând cu ora 11.00, la manifestarea culturală ”Împreunișul – Măsurișul oilor în Transilvania tradițională”, care va avea loc în Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”, la ”Gospodăria din Maramureș”.

Din partea universității noastre, evenimentul ajuns la cea de-a III-a ediție este coordonat de Prof. dr. Stelian Dărăban, de la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, și se înscrie în Proiectul ”Dezvoltarea piețelor locale exclusiv prin lanțuri scurte pentru HNV agricol”, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Obicei caracteristic unei populații cu profil agro-pastoral, măsurișul constituie chintesența unui comportament asociativ pozitiv, atât de rar întâlnit în lumea noastră rurală tradițională, iar treptata sa dispariție, prin înlocuirea celor 20-25 de proprietari de oi cu cei doi-trei proprietari de turme din fiecare sat, trebuie compensată prin cultivarea sa, în formele sale originare, în context sărbătoresc”, spun organizatorii.

În program veți regăsi, între altele: pregătirea magică interactivă a gospodăriei și a staurului măsurișului, prezentarea unui inventar de stână montană și a echipamentului characteristic unui păcurar de munte, prezentarea instalației de obținere a focului viu, intrarea turmei de oi în staurul măsurișului, udarea vlojoilor cu apă, tehnici de muls, măsurarea laptelui cu carâmbul, tehnici de prelucrare a laptelui de oaie, precum și dansuri tradiționale în curtea gospodăriei.

USAMV Cluj-Napoca va avea și un stand cu produse specifice evenimentului, din fermele proprii, produse care vor fi spre vânzare.

Intrarea publicului la eveniment este liberă.

Mai multe detalii puteți găsi accesând acest LINK.

coral