Două autospeciale și o autoscară au intervenit pentru a stinge incendiul care a cuprins o casă de locuit din localitatea Câmpenești, com. Apahida.
Alerta a fost dată în jurul orei 13.20, iar în momentul sosirii pompierilor, flăcările se manifestau în interiorul încăperilor mansardei.

Intervenția promptă a pompierilor a limitat propagarea focului la elementele din structura acoperișului, astfel încât au fost distruse de flăcări doar bunurile din încăperile situate la mansardă și aproximativ 2 metri pătrați din acoperiș.

Deși flăcările au fost stinse în primele minute după sosirea pompierilor, lichidarea tuturor focarelor și înlăturarea efectelor negative s-au întins pe durata a ceva 3 ore.
Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui incendiu, iar cercetările preliminare au relevat faptul că incendiul a pornit de la hornul pentru evacuarea fumului izolat necorespunzător față de materiale combustibile.

coral