Autoritatile au confirmat alte 143 de cazuri de imbolnavire cu coronavirus, in ultimele 24 de ore, 15 pacienti fiind la Terapie Intensiva, dintre care 7 in stare grava. Numarul total al cauzurilor a ajuns la 576, iar 73 de pacienti s-au vindecat.

”Pana astazi, 23 martie, pe teritoriul Romaniei, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate si externate (51 la Timisoara, 17 la Bucuresti, 3 la Craiova, unul la Constanta si unul la Iasi).  Pana astazi, 23 martie, 4 persoane diagnosticate cu infectie cu COVID-19 si cu boli cronice preexistente, internate in spitale din Bucuresti, Craiova Iasi si Suceava, au decedat”, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategica.

Potrivit sursei citate, de la ultima informare au fost inregistrate alte 143 de noi cazuri de imbolnavire.

”Unul dintre cazuri este cel al unui detinut care in data de 11 martie a.c., a fost transportat de la Politia Capitalei la Penitenciarul-Spital Bucuresti-Jilava pentru probleme medicale. In urma testarii realizate astazi, 23 martie, acesta a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19). Precizam ca detinutul a fost izolat inca de la momentul incarcerarii, iar la testarea realizata in data de 11 martie a.c., pentru depistarea unei posibile infectii cu COVID-19, rezultatul a fost negativ”, au mai transmis autoritatile.

Potrivit acestora, pacientii nou confirmati au varsta cuprinsa intre 5 ani si 76 de ani.

La ATI, in acest moment, sunt internati 15 pacienti, din care 7 in stare grava. Starea de sanatate a celorlalti pacienti este buna, stationara.

”Pe teritoriul Romaniei, in carantina institutionalizata sunt 5.066 de persoane pentru care se efectueaza verificari pentru a depista daca au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 72.247 de persoane sunt in izolare la domiciliu si se afla sub monitorizare medicala. Pana la aceasta data, la nivel national, au fost prelucrate 11.223 de teste, din care 277 in unitati medicale private”, a mai precizat Grupul de Comunicare strategica.

Pana in prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost intocmite 141 de dosare penale, sub aspectul savarsirii infractiunii de zadarnicirea combaterii bolilor, fapta prevazuta si pedepsita de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodata, Politia si Jandarmeria au aplicat 665 de sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea masurilor de izolare/carantina.

De asemenea, cu ocazia formalitatilor de intrare in tara, Politia de Frontiera a intocmit 4 dosare penale, in care sunt cercetate 18 persoane, sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in declaratii, fapta prevazuta si pedepsita de art. 326 Cod Penal.

De la intrarea in vigoare a Ordonantei Militare nr. 2 si pana in prezent, au fost plasate in carantina institutionalizata 118 persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, doua persoane aflate in carantina au parasit locatia in care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusa masura carantinarii pentru o noua perioada de 14 zile. coral