News Flash:

Intamplări incredibile de la IML Cluj: Violator trădat de urma dinților pe sanul victimei, oameni morți în timp ce făceau sex

27 Mai 2020
1158 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7729 RON (0.0000)
USD: 4.3160 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Mulaj IML

În cei 36 de ani de experiență în domeniu, medicul legist clujean Dan Mucichescu are la activ mii și mii de cazuri la care a lucrat - de la decedați până la persoane agresate în toate felurile posibile. Unul dintre cele mai interesante cazuri, rezolvate de către domnia sa, a fost cel de prin 2009-2010, când a reușit să  prindă un violator pe baza mulajului făcut după urma dinților lăsată pe sânul victimei sale! De aceea, el păstrează și azi, la loc de cinste, mulajul respectiv, în cabinetul de consultații al I.M.L.Cluj!  

Deflorare recentă dar probele biologice nefolosibile!

Medicul Mucichescu povestește că multe din cazurile de omor sau agresiune au fost rezolvate, mai ales în baza expertizei medico-legale, acest fapt făcând posibilă, pe de o parte, explicarea leziunilor suferite de victimă, dar în același timp au dus și la identificarea agresorului. Arată că un astfel de caz l-a rezolvat chiar el, cu circa zece ani în urmă, când anchetatorii unui viol comis asupra unei tinere se aflau în impas. „Violul se petrecuse într-unul din cartierele clujene, iar victima, care nu-l cunoștea pe agresor, i-a făcut o descriere atât de concludentă încât anchetatorii l-au identificat rapid pe violator, un client vechi al poliției. Însă, la noi, tânăra a ajuns târziu, după trei zile.

Este examinată, prezintă urmele unei deflorări recente, însă probele biologice recoltate nu evidențiază spermatozoizii, prilej cu care nu s-a putut stabili decât grupa sangvină a violatorului”, mărturisește medicul.

Poliția îl găsește pe făptaș, mai mult, fata îl indică, dar nu se poate dovedi fapta deoarece omul are un alibi puternic. Totuși, la consult, doctorul Mucichescu observase o mușcătură umană pe sân și mai remarcase faptul că dentația lăsată pe carne avea niște particularități legate de anumite lipsuri dentare ale agresorului.

Adaugă acesta: „Individul neagă cu hotărâre, în continuare, că el ar fi făptașul, dar atunci le-am sugerat polițiștilor să-l aducă aici și să-i facem o amprentare dentară, prin intermediul unui mulaj. Lucru care s-a și întâmplat. Iar după prelucrarea lui, s-a trecut rapid la compararea leziunilor, de la nivelul sânului, cu amprenta - și s-a dovedit că acestea corespundeau perfect, fapt care l-a determinat pe individ să recunoască până la urmă violul. De ce mi-am amintit acest caz, între numeroasele cazuri, avute într-o carieră atât de îndelungată: pentru că așa ceva nu se mai făcuse la noi și, practic, ideea mea a însemnat atunci o premieră”!

 

Morți în timpul partidelor de sex, înainte și după `89

Între consulturi – pentru că medicul face dese drumuri la cabinetul aflat la subsolul instituției - îl rog pe acesta să îmi descrie și alte câteva cazuri mai speciale întâlnite pe parcursul carierei sale. Îmi mărturisește că, în opinia sa, toate cazurile sunt interesante, asta deoarece întotdeauna primează problema medicală și mai puțin contează spectaculozitatea lor.

Apoi îmi amintește, zâmbind, alte două cazuri petrecute în Cluj și de care s-a ocupat: povestea morții unui celebru activist de partid, cu ceva înainte de 1989, la Hotelul „Siesta” din centrul Clujului, în timpul unei partide de sex cu amanta și altul, petrecut prin 2000, într-o locuință din Cluj-Napoca, în care victima a fost o clujeancă stabilită în Ungaria... A murit și ea în condiții similare, însă partenerul i-a fost propriul soț. Rememorează medicul, mai departe: “Atunci, prin `88 - `89, când s-a petrecut evenimentul tragic de la Hotel “Siesta”, celebru de altfel în epocă.

Eu eram de serviciu și am ajuns la locul faptei în scurt timp, fiind foarte aproape de noi. Primul lucru pe care l-am aflat de la recepționer a fost că bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, închiriase o cameră pentru o zi. Și, ajuns în cameră l-am găsit pe decedat întins pe pat, dezbrăcat, iar într-un colț o tânără femeie părea foarte speriată și plângea încontinuu. La o impresie sumară nu s-au constatat leziuni traumatice pe corpul său.Cadavrul bărbatului a fost adus la institut dar, conform legii, autopsia a fost efectuată abia a doua zi când cadavrul prezenta deja o cianoză în pelerină (n.n. – cadavrul se albăstrise în extremitatea superioară, în special capul și umerii), fapt ce sugera posibilitatea ca moartea lui să se datoreze unei afecțiuni cardiace.

Autopsia a confirmat existența unui infarct miocardic acut. Ancheta miliției, făcută între timp, a demonstrat că decesul susnumitului s-a produs în timp ce întreținea relații sexual adulterine cu o tânără femeie, cea pe care o văzusem în camera de hotel”. Iar, referitor la cazul cu femeia-cetățean maghiar, moartă și ea în timpul unei partide de sex, mi-am amintit brusc faptul că subsemnatul a fost cel care l-a popularizat primul,  în calitate de reporter al unei televiziuni cu răspândire națională.

De aceea, mărturisirea medicului mi-a fost extrem de familiară. Povestește acesta, succint: “Cu ea situația s-a prezentat astfel: era o clujeancă veche, stabilită în Ungaria, venită împreună cu soțul să-și viziteze orașul natal. Și, în timp ce făcea dragoste cu soțul, a suferit un accident vascular cerebral hemoragic, prin ruptură de anevrism. Posibil să fi fost hipertensivă, așa că nenorocirea n-a ocolit-o”. Îi mulțumesc medicului Dan Mucichescu, prins între timp cu alte treburi și, dornic de noi povești de la morgă, mă deplasez până la un cabinet vecin, cel al unui alt vechi legist, cunoscut și el pentru întâmplările fabuloase trăite .

 

Chemat de urgență la un caz “grav”

Medicul se arată surprins de vizită și-mi spune că de la ultima noastră întâlnire situația s-a cam schimbat, în sensul că între timp s-a hotărât să își țină povestirile fabuloase doar pentru el… Asta, deoarece vrea să le transcrie într-o carte, imediat după ce se va pensiona, iar până la momentul acela a mai rămas foarte puțin timp. Însă, ca să nu mă dezamăgească, îmi promite că-mi va povesti una cu totul deosebită, rugându-mă însă, în schimb, să nu-i fac public numele deocamdată… Îi promit, așa că medicul legist începe fără întârziere relatarea sa: “Acest incident a avut loc imediat după revoluție, prin 1991.

Dar, înainte de a începe descrierea evenimentelor, trebuie să fac o scurtă introducere, și o să vedeți de ce. A existat, în domeniul studiului stresului, un celebru cecetător din spațiul nord-american, în perioada anilor 1970, Hans Selye. Acesta afirma, în cărțile lui, că unul din motivele care ar putea fi cuantificate în apariția stresului ar fi decesul unei persoane apropiate din familie: mamă, tată, soț, soție. Puternic! Ei, bine, într-o sâmbătă după-amiază, fiind la domiciliu – însă de serviciu, gata de intervenție în caz că se ivește ceva – primesc telefoane de la Prefectură, Primărie, ofițeri de serviciu ale diferitelor instituții, inclusiv de la Spitalul Județean.

Mi se cere, imperios, să mă prezint la morga spitalului, unde există un caz foarte grav! Totuși, spre mirarea mea, nu Poliția sau Parchetul îmi sesizau gravitatea faptei, conform legii și procedurilor legale, ci celelalte instituții”. Curios la culme, medicul se prezintă rapid la locul indicat și află că e vorba de cadavrul unei femei de circa 50 de ani.  Îi face autopsia. Aceasta fusese adusă de către soțul său, într-o căruță, așezată direct pe paie, venind dintr-o comună aflată la 30 de km de Cluj-Napoca! “Abia atunci am aflat că soțul ei alarmase toate aceste instituții zicându-le că are un caz grav, iar acestea s-au luat după el și m-au chemat pe mine, în regim de urgență.

Ei bine, după ce i-am făcut autopsia și i-am oferit documentul de deces, în mod firesc i-am prezentat condoleanțe, așa cum se petrece în astfel de situații. Și l-am întrebat, totuși, de ce a alarmat toate instituțiile, considerând cazul soției unul grav, când de fapt femeia a avut o moarte subită, fiind pe deasupra și bolnavă. Iar răspunsul soțului “îndurerat” m-a lăsat perplex, contrazicând unul din elementele teoriei savantului menționat anterior. “Domnule doctor, era o bețivană ordinară, care mi-a creat numai zile negre. Am venit azi, sâmbătă, ca s-o pot mâine îngropa, iar începân de luni să-mi caut altă soție”! Deci, povestea acestui țăran simplu contrazice teoriile savantului american: omul n-a fost stresat deloc de moartea soției, ba dimpotrivă”!

Sorin Grecu

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

IML_Cluj_2
morga iml cluj dan mucichescu intamplari violator sex
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1176 (s) | 23 queries | Mysql time :0.037424 (s)