News Flash:

Investiție majoră în sistemul de canalizare menajeră al comunei Gilău

5 Noiembrie 2021
332 Vizualizari | 0 Comentarii
Investitie Gilau

Compania de Apă „Someș” S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj are calitatea de acționar majoritar, a publicat în S.E.A.P (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind extinderea sistemului de canalizare menajeră din localitatea Gilău, comuna Gilău.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Continuăm să investim în infrastructura de apă și canalizare a județului nostru, astfel încât toți clujenii să beneficieze de condiții optime de desfășurare a activității de zi cu zi. Întrucât ne dorim creșterea nivelului de trai al tuturor locuitorilor Clujului, dezvoltarea și modernizarea sistemului de utilități publice rămâne o prioritate absolută a Consiliului Județean.”

Obiectivul de investiții vizează realizarea conductelor de canalizare menajeră pe un amplasament care nu deține acest element de infrastructură, mai exact partea dreaptă a drumului național DN 1 și străzi adiacente, și, odată cu acestea, realizarea racordurilor la imobile pe domeniul public până la limita de proprietate cu domeniul privat.

Concret, contractul prevede executarea conductelor de canalizare menajeră, în regim gravitațional, precum și a celor sub presiune/de refulare. Acolo unde configurația terenului nu permite transportul gravitațional, s-a prevăzut o stație de pompare apă uzată SPAU, construcție subterană, monobloc, amplasată pe traseul conductelor de canalizare, în zona verde, în dreptul bornei de la km 493 de pe DN1.

Totodată, vor fi realizate 120 de bucăți racorduri de canalizare.

Durata proiectului este de 51 de luni, dintre care 15 luni pentru execuția lucrărilor, respectiv 36 reprezentând perioada de notificare a defectelor.

Valoarea totală estimată a investiției este de 2.445.355,75 lei, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind data de 18 noiembrie 2021, ora 15:00

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0809 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030698 (s)