News Flash:

Iohannis: Sunt moderat optimist. Este ziua decisivă să ne dăm seama dacă putem ajunge la un acord în această sesiune

20 Iulie 2020
645 Vizualizari | 0 Comentarii
iohannis1

Președintele Klaus Iohannis a declarat duminică, la Bruxelles, că speră ca negocierile cu liderii europeni pentru planul de relansare economică la nivelul UE să se finalizeze cu un acord, dar a precizat că este "moderat optimist". El se așteaptă la negocieri care pot dura toată noaptea.

Klaus Iohannis a spus că toți liderii europeni vor să ajungă la un acord în privința planului de relansare, dar acesta nu este o garanție că vor reuși.

"Iată că, după două zile și două nopți de negocieri, din păcate încă nu s-a putut ajunge la un acord pe viitorul exercițiu financiar și pe fondurile de revigorare, relansare economică.

Vestea bună din toată negocierea, după părerea mea, este că toată lumea își dorește să ajungem la un acord. Dar de acolo până la acordul propriu-zis se pare că mai este mult de negociat. Sunt teme foarte complicate, ca să se înțeleagă de ce nu s-a ajuns încă la un acord.

Nu se discută doar despre cuantum, deci despre sume. Se discută, de exemplu, foarte aprins despre proporția între granturi, adică fonduri practic nerambursabile, și împrumuturi pentru fiecare țară și suma totală.

Se discută foarte intens despre condițiile de acordare a acestor sume, așa-numitele condiții de gestionare sau de guvernanță a fondurilor, unde, sigur, unii doresc o abordare mai lejeră, mai bazată pe abordări naționale, alții își doresc un control foarte strict din partea Consiliului sau din partea Comisiei, deci problemele sunt complicate. Pe de altă parte, pentru acordarea acestor fonduri, foarte multe state membre solicită o legătură strânsă cu verificarea statului de drept, care iarăși este o temă care a dus la multe discuții", a declarat Klaus Iohannis duminică, la Bruxelles.

Șeful statului a arătat că problema statului de drept nu privește România.

"Ca și o notă, pentru România statul de drept nu este o problemă și nu ne opunem unei legături, fiindcă, din fericire, în România tema statului de drept a fost rezolvată în sens pozitiv prin referendumul de anul trecut și prin schimbările politice care s-au făcut, deci, iată, la acest capitol stăm bine.

Deocamdată, se negociază și astăzi încă în formate mai mici, urmând ca peste puțin timp să începem un nou plen, să verificăm în ce măsură putem să facem progrese și în ce măsură pozițiile statelor membre și a grupurilor se pot apropia și, în final, armoniza", a mai afirmat șeful statului.

Iohannis a arătat că România are nevoie de bani europeni pentru relanare economică.

"Pentru România, pentru mine, pentru echipa cu care am venit aici, în continuare temele prioritare sunt aceleași.
Avem absolută nevoie de fonduri consistente, substanțiale. Avem nevoie de bani pe coeziune, pentru multele proiecte de autostrăzi, căi ferate, spitale, școli, și așa mai departe.

Avem nevoie de fondurile pentru agricultură. Fără ele este aproape imposibil de imaginat cum ar arăta agricultura în România.

Dar, evident, avem nevoie de fonduri substanțiale pentru revigorare economică și, în afară de asta, pentru mine și pentru noi în general o flexibilitate rezonabilă între fonduri și felul în care se gestionează fondurile este vitală".

În final, șeful statului a mai precizat că este "moderat optimist" în privința unui rezultat în această sesiune și nu exclude un nou summit peste câteva săptămâni.

"Până în momentul acesta, lucrurile pentru România s-au negociat, s-au mișcat într-un mod rezonabil, dar aici, la negocieri, până când nu s-a negociat tot, practic nu s-a negociat nimic.

Sunt moderat optimist, avem încă o șansă și cred că astăzi este ziua decisivă, când ne vom da seama dacă putem acum, în această sesiune, să ajungem la un acord sau dacă trebuie să revenim peste câteva săptămâni pentru a relua aceste înțelegeri.

Important, totuși, după părerea mea, este că toată lumea își dorește acest acord. Toată lumea își dorește și a înțeles că este nevoie de legătura între bugetul multianual și fondul de relansare economică.

Deci, continuăm cu a treia zi și cu siguranță și cu a treia noapte de negocieri", a încheiat Klaus Iohannis.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1372 (s) | 33 queries | Mysql time :0.044860 (s)