Mai exact, Cristoiu compară felul în care președintele Iohannis conduce cu felul în care România a cedat Rusiei în 1940 teritoriul Basarabiei și Bucovinei de Nord. 

Acesta susține că lașitatea de care a dat dovadă Carol al-II-lea în momentul în care a cedat Basarabia, este identitică și felului în care Iohannis reacționează față de "Europa cu mai multe viteze".

"Înțeleg că pe post de Carol al II-lea în variantă de Rață mecanică, Klaus Iohannis va merge la Bruxelles fără a fi consultat dacă nu Parlamentul, atunci măcar partidele parlamentare.
Desigur, o consultare n-ar fi făcut ca România să provoace eșecul Proiectului nefast.
Da, dar ea ar fi dat un semnal că România nu mai are de gînd să accepte Diktatele cu resemnări mioritice smiorcăitoare", scrie Cristoiu pe blogul său.

Jurnalistul este de părere că sintagma lansată de președintele Comisiei Europene reprezintă defapt împărțirea membrilor UE în așa fel încât o parte dintrea state riscă să rămână înafara nucleului UE Premium.

"Această sintagmă, lansată de președintele Comisiei Europene, dă seama de o uriașă manipulare, menită a îndulci lovitura întruchipată de ticluirile de la Versailles. E ceva asemănător obligației ca în România porcul, înainte de a fi tăiat, să fie drogat.
De parcă drogat sau nedrogat, porcul tot n-ar muri!
Europa cu mai multe viteze e de fapt o sintagmă menită a ascunde realitatea hîdă a împărțirii membrilor UE, pînă acum egali în drepturi sau măcar pretins egali în drepturi, în membri de tip membru permament al Consiliului de Securitate și membri de tip membru nepermanent al Consiliului de Securitate.
Cel puțin patru state mari din Uniunea Europeană au decis constituirea unei noi Uniuni Europene, Uniunea Europeană-Premium, lăsînd de izbeliște celelalte membre ale UE care rămîn în UE pur și simplu, pe dinafară adică.
Potrivit declarațiilor Angelei Merkel, celor 27 de membre ale Uniunii Europene, rămase după Brexit, li se propune o nouă Uniune Europeană, o UE clasa Business, alcătuită din doar cîteva țări, apropiate ca dezvoltare economică, în stare să suporte o integrare mai mare fără a mai fi nevoie de acceptul altor state membre.
Deși rămîn în UE, celelalte țări vor trebui să facă noi eforturi pentru a fi admise în UE Premium.
Dincolo de întrebări legitime precum: Și celelalte țări care nu pot suporta noile condiții ce fac? Nu cumva țări precum România vor trebui să intre din nou în UE? rămîne adevărul dureros pentru statele membre ale UE:
Deși teoretic egale doar cîteva state mari vor să impună celorlalte proiectul unei noi UE", explică jurnalistul pe blog.

Ion Cristoiu susține că singura cale de a preveni acest scenariu pentru țara noastră este ca România să se opună ferm unei

"Europe cu mai multe viteze", iar vocea sa poate fi auzită doar prin proteste energice. Acesta mai este de părere că Iohannis are datoria de a întemeia o manifestaie"împotriva acestei expresii fățișe a atitudinii de tip colonialist a Marilor Puteri".
"Chiar dacă deciziile au fost deja luate, România își poate face auzită vocea la nivel european printr-un protest energic împotriva acestei expresii fățișe a atitudinii de tip colonialist a Marilor Puteri.

Vocea României – fie ca protest, fie ca punct de vedere la nivelul UE – se poate face auzită doar dacă spre deosebire de momentul cedării, se naște și se dezvoltă un tărăboi național.
Acest tărăboi poate fi stîrnit de Președintele României.

Înțeleg că pe post de Carol al II-lea în variantă de Rață mecanică, Klaus Iohannis va merge la Bruxelles fără a fi consultat dacă nu Parlamentul, atunci măcar partidele parlamentare.
Desigur, o consultare n-ar fi făcut ca România să provoace eșecul Proiectului nefast.
Da, dar ea ar fi dat un semnal că România nu mai are de gînd să accepte Diktatele cu resemnări mioritice smiorcăitoare.
Devenit peste noapte TeFeList cu mașină blindată, Klaus Iohannis a putut coborî în stradă la manifestație la o manifestație neautorizată cînd a fost vorba de interesul Sistemului.
Tot pentru a rezolva interesul Sistemului, Klaus Iohannis a mers în Parlament pentru a transmite un Mesaj.
Acum e vorba de interesul național al României:
Cele de a arăta Europei că, deși suntem căcăcioși ca și în 1940, acum măcar ne punem pamperși.
Acum însă cînd interesul național e de a da un semnal viguros că refuzăm să fim transformați în țara care va fi obligată să ceară o nouă admitere în UE, Klaus Iohannis nu merge în Parlament, nu se consultă cu nimeni, nu dă nici un semnal grav, de genul unei Declarații de presă.
Ca și Carol al II-lea în 1940, decide de capul lui într-o chestiune de destin al României.
Din nenorocire, ca și Carol al II-lea, el e un Neghiob.
Un Neghiob Iresponsabil", încheie Cristoiu în "Gândul de joi".

Sursa: www.b1.ro/

coral