Medicii rezidenți reclamă modul în care DSP Cluj a organizat și aprobat procedura de obținere a unui certificatului medical de către candidații la examenul de rezidențiat din 15 noiembrie.

”A fost o singură locație aprobată pentru sute de candidați, la Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase de pe Calea Moților, cu program limitat și cozi la fiecare ușă, înscrierile fiind limitate la câteva zile. Și toate acestea într-un context pandemic, în care suntem sfătuiți să ne ferim să nu ne îmbolnăvim cu coronavirus. În paralel, în București sunt 110 centre private aprobate pentru analize”, a declarat, revoltat, un medic rezident clujean, potrivit Cluj24.

Acesta a sunat luni de aproape 100 de ori la DSP Cluj pentru a explica faptul că este o situație de neconceput, iar cei de la DSP dădeau ton de ocupat după ce răspundeau.

”Dacă ne îmbolnăvim, nu putem susține un examen după 6 ani de facultate, dar ei ne trimit să stăm cu sutele la cozi aprobând o singură locație. Am stat la coadă de la ora 6,45 dimineața iar la ora 15 mi s-a eliberat acel certificat A5, după 8 ore de așteptat”, a explicat rezidentul.

Potrivit acestuia, în regulamentul de Rezidențiat scrie că se pot depune dosarele și la sediul DSP Cluj pentru a evita costul legalizării unor acte, dar când acolo au mers mai mulți colegi au primit răspuns că documentele se primesc doar prin poștă, deoarece angajații instituției nu vor să se expună riscului de îmbolnăvire cu COVID.

”Dar să ne expunem noi, o generație întreagă, nu este nicio problemă”, ne-a mai relatat rezidentul.

Pe site-ul DSP Cluj scrie că pentru examenul de rezidențiat din 15 noiembrie, candidații pot obține certificatul medical tip A5 doar eliberat de Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase de pe Calea Moților.

coral