Concediile la mare sunt principalul motiv pentru care toamna ne găsește pe un prag înalt al infectărilor cu noul coronavirus.

O spun oficialii din sănătate, care precizează că nu destinația în sine este problematică, ci comportamentul lipsit de responsabilitate al turiștilor.

O astfel de ieșire ar fi adus COVID-19 și în familia Irinei Loghin. Artista este internată la ”Matei Balș”, unde au ajuns și soțul și fiul ei, întorși de pe litoral.

“Până acum nu m-am simțit deloc rău. Nu m-am plâns în niciun moment de vreun simptom”, povestește Irina Loghin.

Soțul, Ion Cernea, precum și fiul cântăreței, Ciprian Cernea, sunt, la rândul lor, în spital.

Potrivit unor surse, doar în cazul lui Ion Cernea, în vârstă de 84 de ani, ar exista simptome.

Irina Loghin, care are 81 de ani, crede că a luat virusul după întoarcerea celor doi de la mare.

coral