​​Cetățenii din România și Bulgaria care vin în Italia vor intra în carantină pentru 14 zile, a anunțat ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza (41 de ani), citat de „La Repubblica”.

Roberto Speranza, ministrul Sănătății din Italia, a anunțat vineri pe Twitter că a semnat un ordin conform căruia toți cetățenii care vin din România și Bulgaria trebuie să intre automat în carantină timp de 14 zile, imediat ce ajung pe teritoriul Italiei.

Acest ordin îi vizează toți cei care au fost în cele două țări în ultimele 14 zile.

Decizia autorităților italiene vine pe fondul creșterii constante, în ultimele săptămâni, a noilor cazuri de infectare cu Covid-19 în România. Situația e similară și în Bulgaria.

În Italia trăiește cea mai mare comunitate de români din afara granițelor, de peste 1,5 milioane. Mulți dintre aceștia se află acum în România, în vacanța de vară. Măsura anunțată de autoritățile italiene va face ca toți cei care vor să revină în Italia să stea 14 zile în carantină.

coral