Un tânăr de 22 ani din Zlatna, județul Alba, s-a stins din viață, după ce a fost implicat într-un incident petrecut cu mai bine de o lună în urmă. O simplă joacă s-a transformat într-o tragedie.

Florin Irimie a fost rănit grav după a căzut de pe un autoturism care se afla în mișcare. Acesta a fost adus la Cluj și a stat în spital în stare gravă, dar până la urmă a decedat, transmite Adevarul. 

Incidentul s-a produs în data de 22 mai, în jurul orei 22.00, în Pirita, localitate care aparţine de oraşul Zlatna. Tânărul s-ar fi urcat pe portbagajul unui autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani, din Zlatna. După aproximativ 15-20 de metri, tânărul a căzut pe carosabil şi a suferit leziuni în zona capului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit unor surse, şoferul autoturismului ar fi ieşit dintr-o curte pe drumul comunal şi nu ar fi ştiut că tânărul se urcase pe portbagajul maşinii.

 

coral