Județele Alba, Bihor și Cluj vor implementa împreună Parteneriatul pentru Apuseni. Acordul presupune un singur concept de turism, dar și un plan unitar de promovare, indiferent de județ.

Turismul în Munții Apuseni va fi dezvoltat în baza unei strategii comune a autorităților din județele Alba, Bihor și Cluj.

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan a anunțat că părțile au convenit semnarea unui parteneriat, iar primul pas va fi pas va fi dezvoltarea infrastructurii de acces.

„Ne propunem să dezvoltăm infrastructura rutieră de acces în zona Padiș, conform hărții anexe, în așa fel încât să se poată ajunge în zonă din cele trei județe Alba, Bihor și Cluj. Ne dorim punerea în valoare și conservarea zonei carstice, un singur concept de turism și un plan unitar de promovare, indiferent de județul pe care sunt administrativ situate zonele montane.

Direcțiile de specialitate ale celor două consilii județene vor colabora pentru adoptarea reglementărilor urbanistice pentru zona montană, pentru promovarea mestesugurilor si produselor locale și în vederea colaborării între serviciile Salvamont și Salvaspeo”, a declarat Ilie Bolojan.

Protocolul va fi semnat până la finalul lunii martie.

coral