Oltean Cornel, membru în Consiliul de Administrație al societății Domeniul Public Turda SA, l-a dat în judecată pe jurnalistul Gelu Florea, după ce acesta din urmă a pus la îndoială capacitatea managerială a lui Oltean Cornel (a cărui firmă privată, administrată de el, este pe ”pierderi”), dar și faptul că acesta ar fi făcut unele falsuri evidente în CV-ul pe care l-a prezentat la ”selecția” care a avut loc.

„L-am dat în judecată pe Gelu Florea pentru bălăcăreala pe care a făcut-o pe net, pe TurdaNews și, de asemenea, pentru că îmi contestă diplomele, afirmă că sunt false, că folosesc acte false. Eu am avut de suferit din cauza articolelor domnului Florea. Am pierdut contracte de catering cu firma mea și, inclusiv situația cu eliminarea mea din conducerea ACS Sticla Arieșul Turda, a fost generată, printre altele, de articolele domnului Florea. Îi voi cere și daune morale, dar astea sunt cea mai neimportantă parte.”, a declarat Augustin Cornel Oltean, citat de RefleqtMedia.

Jurnalistul de la TurdaNews a spus că acest proces va lămuri multe probleme pe care le are Oltean Cornel, inclusiv de natură penală.

„Da. Am văzut și eu că m-a dat în judecată, dar încă nu am primit cererea de chemare în judecată, ca să văd ce conține. Dacă dânsul spune că l-am calomniat, probabil nu are cunoștințele juridice necesare să știe că nu există acest termen nici în Codul Penal, nici în Codul Civil. Dar am înțeles ce a vrut să spună, de fapt, însă neștiind să se exprime nu i-a ieșit cum trebuia. Ideea este că eu am scris doar despre calitățile sale oficiale, de administrator la Domeniul Public Turda SA și de vicepreședinte la clubul de fotbal (fost).

Eu nu i-am contestat ”diplomele”. Nici nu știam că are mai multe. Știam doar că are ceva cu mecanica agricolă și că n-a lucrat nicio zi în acea calitate. Eu am făcut referire la falsuri în CV, care sunt ușor de demonstrat, inclusiv în fața organelor de cercetare penală, care vor fi sesizate cu această ocazie, ca să lămurim lucrurile.

Nu știu ce contracte de catering a pierdut din cauza mea, că nu am făcut niciodată referire la calitatea produselor sau la faptul că persoana care vinde nu are contract de muncă și bănuiesc că nici avizul acela privind protecția sanitară. Și bănuiesc că nu face referire la contractele de catering pe care le avea ”pe vremuri”, când făcea bani de pe seama fostului club de fotbal, prin intermediul unei alte societăți.

Am spus că, în pandemie, vindea plăcinte fără să poarte mască și asta putea fi un pericol. Dar asta e demonstrat, că există foto. Sper să nu spună că din cauza mea nu și-a plătit nici datoriile la Primărie, fiind în incapacitate de plată pe persoană fizică, situație foarte jenantă pentru un administrator al unei societăți de stat care are o cifră de afaceri de zeci de milioane de lei, anual.

În rest, sunt convins că procesul va lămuri multe lucruri. Așa cum s-a lămurit și cu Andrei Suciu când m-a dat în judecată. Însă, de data aceasta, nu voi mai fi atât de ”milos” în ceea ce privește cerințele și acțiunile mele, odată demarat acest proces. Pentru că dacă și-a asumat acest atac, trebuie să-și asume și faptul că eu nu voi sta cu mâinile în sân. Voi căuta să demonstrez tot ceea ce am afirmat, inclusiv cu implicațiile de natură penală, plus multe alte nereguli care sunt ușor de sesizat.”, a spus jurnalistul Gelu Florea, citat de aceeași sursă.

Jurnalistul Gelu Florea a scris câteva materiale jurnalistice despre Oltean Cornel, unul dintre administratorii societății Domeniul Public Turda SA și vicepreședinte al clubului de fotbal susținut din bani publici, în sezonul care a adus retrogradarea echipei în Liga 4 (un eveniment de tristă amintire pentru suporterii turdeni).

coral