News Flash:

Klaus Iohannis, despre vinovatul pentru tragedia de la Piatra Neamț. Ce a spus șeful statului

18 Noiembrie 2020
289 Vizualizari | 0 Comentarii
BZC Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.8735 RON (0.0000)
USD: 4.0875 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
klaus iohannis 1

Klaus Iohannis a vorbit despre vinovatul pentru tragedia de la Piatra Neamț, marți seara, în cadrul conferinței organizate la Cotroceni. Seful statutului a fost întrebat dacă nu consideră că Guvernul Orban trebuie să plece acasă după tragicul eveniment în care și-au pierdut viață 10 oameni.

Jurnalistul care i-a pus întrebarea a amintit că, după tragedia Colectiv din 2015 Guvernul Ponta a căzut, prin demisia premierului de atunci.

Klaus Iohannis, despre vinovatul pentru tragedia de la Piatra Neamț

În cadrul conferinței, Klaus Iohanis a precizat că nu Guvernul Orban este vinovat pentru tragedia de la Piatra Neamț.

„Guvernul nu trebuie să plece acasă. Nu are nici un an de zile de când se află la guvernare și a gestionat această criză imensă a coronavirusului. A moștenit un sistem de sănătate în stare rea, fără resurse și fără rezerve. Guvernul nu trebuie să plece acasă, dimpotrivă, Guvernul Orban și-a asumat guvernarea într-o perioadă în care toți ceilalți au preferat să stea deoparte și să comenteze. Tragedia de la Piatra Neamț ne arată felul în care PSD a tratat sistemul de sănătate…După alegeri o nouă majoritate trebuie să reformeze întregul sistemul medical”, a declarat Klaus Iohannis marți seara.

Vinovatul moral, în viziunea sefului de stat, ar fi PSD-ul, dată fiind starea în care a adus sistemul de sănătate în ultimii 30 de ani. „Autoritățile locale pesediste au aplicat după ureche” reglementările guvernamentale, spune Iohannis.

“Sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii”

Klaus Iohannis a mai spus că la Piatra Neamț „baronii roșii au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică sau cu specialiștii Ministerului Sănătății”.

„Țin să fac câteva precizări cu privire la tragedia de la Piatra Neamț, care a îndurerat România. Sunt alături de familiile îndoliate și le urez, încă o dată, multă sănătate celor care au suferit în acest incendiu. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat imediat și vreau să transmit respectul meu și aprecierea pentru tânărul medic Cătălin Denciu, care și-a pus în pericol propria viața pentru a salva alte vieți.

O spun și eu de ani de zile, o vedem cu toții, sistemul sanitar din România trebuie regândit din temelii. Subfinanțarea și proasta cheltuire a banului public în spitale, lipsa de modernizare, corupția endemică, pe care nu trebuie să ne ferim să o indicăm public, incompetența și neimplicarea, toate acestea au măcinat sistemul nostru medical și i-au făcut pe mulți tineri absolvenți și buni profesioniști să plece în străînătate.

Din martie, acest sistem, și așa împovărat, a avut de dus și bătălia cu noul coronavirus. Este meritul medicilor noștri că, prin eforturi uriașe, salvează vieți și vindecă pacienți, în ciuda tuturor dificultăților pe care le întâmpină. Doar reforme autentice, făcute cu o majoritate care lucrează pentru români, pot schimba cu adevărat toate aceste defecte structurale.

“La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat directorii de spital”

„Ne lovim însă permanent de același obstacol: opoziția la schimbarea în bine. Mereu aceiași politicieni cu apucături învechite, care au lăsat România în colaps, secătuită de resurse, iar acum strigă fără rușine de pe margine.

Nu voi comenta ancheta în curs de la Piatra Neamț, pentru că autoritățile competente vor anunța rezultatul acesteia, atunci când o vor finaliza. Dar să nu ne limităm la a-i identifica doar pe cei care au greșit tehnic, punctual, pentru că problema este mai gravă de atât. Există și un vinovat moral, cel care a blocat guvernul lună de lună în Parlament și a cerut oamenilor să nu respecte regulile în plină pandemie, cu efecte dramatice asupra sănătății cetățenilor noștri. În același spirit al blocării eforturilor de stopare a pandemiei, autoritățile locale pesediste – este un adevăr pe care trebuie să îl spunem – au aplicat după ureche măsurile de la centru, în spirit electoral.

La Piatra Neamț, baronii roșii au schimbat directorii de spital de capul lor, refuzând să colaboreze cu Direcția de Sănătate Publică sau cu specialiștii Ministerului Sănătății. Autoritățile locale pesediste pun permanent piedici deciziilor guvernamentale, nu alocă resurse suficiente, nu aplică standarde ridicate și preferă improvizații care, în cele din urmă, în mod tragic, fac victime. Această situație nu poate continua așa”, a afirmat Iohannis.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1722 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012562 (s)