România are şanse mai mari să intre în spaţiul Schengen, în actuala conjunctură de securitate, afirmă preşedintele Klaus Iohannis.

El se află la Praga, unde participă la prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, din care fac parte, pe lângă statele membre ale Uniunii, alte 17 ţări, printre care Ucraina, Republica Moldova, Georgia sau Azerbaidjan. Alina Stănuţă relatează:

Cei 44 de lideri europeni aflați astăzi, la Praga, vor aborda în cadrul reuniunii chestiuni importante, teme vitale pentru continentul european, după cum declara președintele Klaus Iohannis în deschiderea întâlnirii.

Solidaritatea cu Ucraina, condamnarea agresiunii ruse, securitatea continentului european, criza energetică sau situația economică sunt doar câteva dintre temele de dezbatere de aici, de la Praga.

L-am întrebat pe președintele Klaus Iohannis care sunt șansele ca România să adere la spațiul Schengen sub președinția cehă a Uniunii Europene, adică până la finalul acestui an. Șeful statului a explicat că există această posibilitate, dar garanția nu există încă, dar șansele sunt mai bune decât în altă conjunctură.

Klaus Iohannis: Sunt șanse, fiindcă nevoia de unitate în Europa a devenit și mai clară cu ocazia războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. Și această unitate se poate consolida dacă România, Bulgaria și Croația vor deveni parte din spațiul Schengen. După atâția ani de așteptare, cred că toți liderii și-au dat seama că acest pas nu poate decât să îmbunătățească unitatea Uniunii și soliditatea noastră în abordare.

Totodată, Klaus Iohannis a menționat că se pregătește o vizită a experților în România, care vor veni să vadă dacă, după 11 ani, în materie de condiții îndeplinite, ce s-a realizat s-a consolidat, iar după aceea urmează discuțiile politice.

coral