News Flash:

Îl recunoașteți? Imaginile cu el au făcut înconjurul României și au emoționat milioane de oameni. A fost cel mai vocal protestatar, însă s-a stins departe de casă. Ce l-a omorât pe ieșeanul care a devenit celebru peste noapte

31 Octombrie 2021
1420 Vizualizari | 0 Comentarii
1

A murit ieșeanul care a uimit o țară întreagă cu mesajul său sfâșietor transmis la un protest organizat la Iași, în anul 2019. Cristi Mititelu a venit special din străinătate pentru a fi prezent la protest. Imaginile cu acest bărbat au făcut înconjurul lumii, însă puțini au știut că acesta era din comuna Țibănești, județul Iași. Din nefericire, ieșeanul în vârstă de 54 de ani a murit în luna septembrie 2021 din cauza unei boli incurabile. Cei doi fii, gemeni, în vârstă de 24 de ani, și soția s-au mutat în Franța după moartea bărbatului

Cristi Mititelu, ieșeanul din comuna Țibănești care a uimit o lume întreagă cu mesajul său sfâșietor pe care a avut curajul să-l transmită la un protest organizat în centrul Iașului în 2019, a murit în luna septembrie 2021. Acesta suferea de o boală incurabilă, pe care a descoperit-o prea târziu. Ieșeanul a murit la un spital din Franța, acolo unde familia l-a internat pentru cele mai bune tratamente, însă totul a fost în zadar. Familia ieșeanului consideră că această afecțiune a apărut din cauza stresului și a muncii depuse. Aceștia au precizat că era epuizat, deoarece a muncit de la vârsta de 14 ani fără întrerupere.

„Vestea tristă că s-a îmbolnăvit a venit pe neașteptate. Tata avea cancer la ficat, pe care l-a descoperit destul de târziu. După ce am descoperit că suferă de această boală cruntă, am făcut tot posibilul să îl salvăm. Medicii din România i-au spus că mai are de trăit jumătate de an, noi am vrut să îl tratăm în străinătate. L-am internat la un spital din Franța, acolo unde este stabilită o mare parte din familia noastră. A mai trăit un an și jumătate de la diagnosticare, iar pe 4 septembrie 2021 a decedat. Cel mai probabil, a dezvoltat această boală la ficat din cauza stresului, a muncii, a fusului orar pe care l-a tot schimbat în atâtea țări, ore întregi nedormite. A muncit toată viața lui, a muncit de la 14 ani până în ultima clipă, la 54”, a declarat Andrei Mititelu, fiul lui Cristi Mititelu.

„Tot ce știu este că tata a înconjurat pământul de cel puțin 20 de ori. Oriunde mergea în lumea asta, era cu steagul României în mână”

Exact cum a transmis și Cristi Mititelu la protest, familia povestește că bărbatul a muncit prin atât de multe țări, încât dacă le-ar aduna, ar putea spune că a înconjurat planeta de cel puțin 20 de ori. Bărbatul și-a cumpărat special bilet de avion să vină la Iași la protest, iar imediat după s-a întors la muncă. Cristi Mititelu era un patriot și cel mai mare regret al său a fost și a rămas faptul că nu a putut trăi și munci în România, țara pe care a iubit-o cel mai mult. Peste tot în lume unde mergea să muncească avea cu el drapelul țării.

„Nu aș putea să vă spun prin câte țări a fost, mi-ar fi foarte greu, nici el nu cred că le mai știa pe toate. Tot ce știu este că a înconjurat pământul de cel puțin 20 de ori, atât cu avionul, cât și cu vaporul. După ce a terminat liceul, a lucrat mai mulți ani ca maistru în șantierul naval din Mangalia, iar după 2000 a plecat pentru prima dată din țară. Timp de doi ani a lucrat pe vapor fără să vadă uscatul. El se ocupa de mentenanța vaselor, revizii, suduri, tot.

Asta a lucrat din primul an de când a plecat și până în ultima zi. A avut multe oportunități să își ia și familia în străinătate, dar nu și-a dorit asta, el a fost cel mai mare patriot pe care l-am cunoscut. Oriunde mergea în lumea asta, era cu steagul României în mână. Și-a iubit foarte mult țara, iar când a fost la protest, acolo unde l-a cunoscut toată lumea, și-a luat special bilet să vină în România. A văzut că se organizează acest protest, și-a luat bilet de o zi, fix pentru data aceea, a venit special pentru protest, abia a trecut pe acasă și imediat după a plecat”, a precizat Andrei Mititelu, fiul ieșeanului.

Fiul ieșeanului: „Eu am plecat de la 18 ani din țară, pentru că mi-am dat seama că în țară nu am ce să fac. M-am stabilit în Franța, acolo unde suntem o mare parte din familie”

Cei doi fii gemeni au simțit cel mai mult lipsa tatălui, Cristi Mititelu, deoarece acesta era mai mult plecat. Într-un an avea liber câte o săptămână sau două și atunci se întâmpla să plece de urgență înapoi la muncă. După moartea bărbatului, cei doi copii și-au luat mama și au plecat în Franța, acolo unde sunt stabiliți de mai mulți ani. Aceștia îi calcă pe urme tatălui.

„Noi nu am avut niciodată tată, cel puțin fizic. Avea liber câte o săptămână, două pe an și atunci se întâmpla să îl sune că trebuie să se întoarcă. Câteodată nu apuca să își desfacă nici bagajul. Nu prea voia să mai plece, dar nu avea ce să facă, că era singurul nostru venit. Eu și fratele meu geamăn locuiam în Țibănești alături de mama noastră, iar el a fost mai tot timpul plecat. Chiar dacă fizic nu era lângă noi, atunci când ne revedeam erau cele mai frumoase momente.

Și eu am plecat de la 18 ani din țară, pentru că mi-am dat seama că în țară nu am ce să fac, acum am 24. M-am stabilit în Franța, acolo unde suntem o mare parte din familie, mai mulți verișori. M-aș întoarce și eu acasă, că nu e ușor în străinătate, dar astea sunt vremurile pe care le trăim. Acum, că tatăl nostru a murit, nu o vom lăsa singură pe mama și o vom lua cu noi în Franța și ne vom întoarce la Țibănești ori de câte ori o să avem timp liber”, a încheiat băiatul.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0952 (s) | 22 queries | Mysql time :0.031814 (s)