Biserica Ortodoxă prăznuiește pe data de 14 noiembrie Lăsata Secului. În această zi, creștinii pun pe mese cele mai alese bucate, pe care le vor mai vedea apoi de-abia după Crăciun, deoarece Lăsata Secului anunță intrarea în Postul Crăciunului.
Pe 14 noiembrie, creștinii sărbătoresc Lăsata Secului
Lăsata Secului se sărbătorește diferit în funcție de zona României, dar toate tradițiile vorbesc despre același lucru: începutul Postului Crăciunului. În Bărăgan, un obicei vechi spune că trebuie strânse toate oasele și resturile de mâncare într-o față de masă. A doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit, menționându-se cuvintele: ”Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiţi îndestulate şi de la holdele mele oprite”. Se crede că practicând acest obicei, vrăbiile nu vor strica ogoarele.
De Lăsata Secului, finii trebuie să vină la nași fără să fie chemați și deschid ușa cu capul, deoarece nu vin cu mâna goală. Tradiția spune că trebuie să le aducă nașilor un plocon: o găină friptă, un colac mare uns cu miere sau turtă în foi şi o sticlă cu vin. De asemenea, îşi cer iertare pentru greşelile de peste an, iar naşul, după ce îi iartă, întinde masa. Se servesc plăcinte cu fructe şi cu legume la desert, dar mai ales cu struguri sau cu stafide, ce simbolizează sporul şi vigoarea spirituală.
Nu se dau bani cu împrumut
Femeile nu au voie să coasă, nu torc şi nu ţes, întrucât, dacă fac asta, vor fi lovite de rele şi de boli. Nu trebuie nici să dai de împrumut. Dacă dai împrumut ceva din casă, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. De asemenea, femeile fac turte de mălai şi le dau de pomană pentru morţi şi vii.
În satele din Ardeal, dar nu numai, obiceiul este cel ca în ziua dinainte de începerea Postului Crăciunului femeile să spele toate vasele în care au pregătit bucate „de dulce”, să poată fi folosite pentru mâncare de post pe care o vor pregăti timp de 40 de zile.
În Muntenia şi Dobrogea este „baterea alviţei”.”Baterea alviţei este o datină care se face totdeauna în ziua de Lăsatul secului şi care e uzitată mai cu seamă între copiii din Muntenia. Leagă o sfoară de o grindă, în dreptul mesei sau în alt loc undeva; de capătul sforii leagă un cocoloş bun de alviţă, şi apoi toţi copiii stau roată de jur împrejurul mesei cu gurile căscate ca să poată prinde cocoloşul de alviţă. Unul poartă sfoara de jur împrejur pe la toţi şi, când se apropie boţul de alviţă pe la gurile lor, ei se răpăd asupra lui ca să-l prindă, căci care-l prinde a lui este toată alviţa aceea”.
