News Flash:

La Cluj, ambulanțele nu mai fac față! A fost cerut ajutorul ambulanțelor private

11 Noiembrie 2020
727 Vizualizari | 0 Comentarii
ambulante

Situația pare să fie tot mai gravă pe zi ce trece în județul Cluj. Paturile pentru bolnavii de COVID-19 au fost suplimentate, mai multe spitale din județ devenind spitale-suport pentru lupta împotriva pandemiei.

Acum, însă, se pare că ambulanțele de stat se descurcă tot mai greu cu preluarea bolnavilor, indiferent că aceștia au COVID-19 sau au nevoie de asistență medicală pentru alte probleme. Din acest motiv, autoritățile au cerut ajutorul ambulanțelor private.

„La Cluj avem 9 furnizori de servicii private de ambulanțe, cu care am discutat azi. Urmează să ne sprijine pe partea de transport pacienți din spitale Covid și pe recoltări, având deja contracte cu CAS și fiind autorizati DSP. La numărul acesta de pozitivi este evident că fac față cu greu, mai ales că trebuie să preia și urgențele normale. Încercăm să îi degrevăm cât se poate, a transmis Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj.

CITEȘTE ȘI:

Intră Cluj-Napoca în carantină? Mesajul prefectului Mircea Abrudean

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

ambulante de stat private mircea abrudean prefect covid-19
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2021 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1166 (s) | 22 queries | Mysql time :0.034985 (s)