Cei de la ISU Cluj se întâlnesc frecvent cu situații în care simpli trecători vor să ajute, iar tocmai de aceea, la Cluj a pornit acum patru ani un proiect inedit, care oferă lecții gratuite de prim ajutor direct de la salvatorii SMURD. Proiectul inițiat de studenții voluntari și personalul medical SMURD Cluj este desfășurat în colaborare cu unitatea ISU Cluj.

Lecțiile gratuite se oferă în cadrul evenimentelor publice denumite Maratonul Resuscitarii – SMURD Cluj, unde, pe lângă expunerile propriu zise și exersarea practică a manevrelor de prim ajutor, sunt oferite sfaturi și răspunsuri la întrebările celor care se gândesc că s-ar putea să acorde primul ajutor pe viitor.

La acest sfârșit de săptămână, patru dintre cei care au inițiat acest proiect în Cluj, au pus umărul pentru a se desfășura Maratonul Resuscitării – Ediția I – București, unde peste 1.000 de bucureșteni au învățat să resusciteze. 

"Un bărbat ne spunea prin apelul de urgență că a fost martorul unui incident tragic, în care un adolescent a căzut de pe un bloc aflat în construcție, tocmai de la etajul 11.

Bărbatul dorea să ajute și a cerut îndrumări prin telefon de la colegul nostru pentru a încerca să-l ajute pe băiat.

Dispecerul nostru, dedicat menirii de salvator, i-a oferit detaliile care se puteau transmite prin telefon, pentru ca bărbatul să poate să acorde primul ajutor băiatului căzut, până la sosirea echipajelor SMURD și descarcerare.

Simpla implicare a unui trecător poate face foarte mult atunci când secundele contează cu adevărat, dar mai ales și cunoașterea modului corect de a acorda primul ajutor", au spus cei de la ISU Cluj printr-o postare pe Facebook.

coral