Vara este sezonul unic în care copiii și adolescenții au foarte mult timp liber neorganizat la dispoziție pentru a-și explora propriile interese. Biblioteca îi ajută să se descopere, oferindu-le o multitudine de activități la care să ia parte și ajutoare prietenoase pentru a-i susține pe exploratori în călătoriile lor.

De ce este lectura de vară importantă? Pentru că ajută copiii nu numai să păstreze informațiile învățate în timpul anului școlar, ci și să-și crească abilitățile de cunoaștere și gândire critică pentru anul următor și să-și formeze un obicei de lectură pentru toată viața.

Biblioteca Județeană „Octavian Goga”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, oferă, la fel ca în fiecare an, în perioada iulie-august, la toate secțiile pentru copii, diverse programe de vacanță ce cuprind, pe lângă activități de lectură, ateliere de creativitate, cluburi de filosofie, istorie, de învățare a limbilor străine, ateliere de programare, vânătoare de comori, vizionări de filme și documentare etc.

Aceste activități sunt gratuite, participarea este doar pe baza Permisului de intrare la bibliotecă, iar pentru majoritatea dintre ele nu este necesară înscrierea prealabilă.

Activitățile din această vară au debutat cu Clubul lecturii de vacanță. Organizat sub egida Anului Cărții, clubul a invitat copiii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani la activități sub genericul  „Pe urmele cărții”. Acesta i-a purtat pe copii, realmente, pe drumul pe care o carte îl parcurge de la manuscris până la raftul din bibliotecă. Copiii s-au întâlnit în prima zi cu ilustratoarea Maria Surducan cu care au discutat despre manuscris, ilustrații, comics-uri, au vizitat rând pe rând, o editură, tipografie, librărie, iar în cadrul bibliotecii au aflat cum sunt prelucrate și organizate cărțile la raft.

Clubul a avut loc în perioada 24-28 iulie, două ore zilnic, la Secția pentru copii de la sediul central al bibliotecii și la Filialele „Traian Brad”, Zorilor și Grigorescu.

Tot sub egida Anului cărții se va derula în perioada iulie-august, la sediul central E vremea cititului, un program estival de lectură în care copiii participanţi vor descoperi că lectura poate fi distractivă şi se vor bucura de beneficiile cititului.

Alte activități inedite din cadrul programului estival al bibliotecii: Insula – club de filosofie susținut de studenți ai facultății de profil, Înțelepciunea asiatică, în care se vor descoperi lucruri interesante despre civilizațiile asiatice, Kamishibai, o poveste altfel, ce se va desfășura în limba maghiară la Sala multiculturală a bibliotecii.

Programul complet al activităților poate fi consultat pe site-ul bibliotecii, www.bjc.ro.

coral