O glumă între prieteni a devenit rapid virală pe internet. Câţiva tineri din Brașov i-au scris unui amic, de ziua lui, cu un spray pe mașină, mai multe mesaje care au făcut senzație.

Aşa arăta maşina lui George după ce prietenii lui s-au gândit să scrie cu un spray alb mesajele „M-ai lăsat gravidă” și „La mulți ani.” Ceea ce prea inițial un anunț atipic s-a dovedit a fi o glumă de ziua tânărului.

„Aveam de la Crăciun rămas un spray pentru brad… şi ne-am gândit să îi facem o farsă. Să o ţină minte”, au spus făptașii.

Inevitabil, vecinii care au trecut prin zonă au observat mașina vopsită și au reacționat în fel și chip:

„E super comică, un pic mai nașpa pentru mașină că trebuie să o spele, o glumă un pic mai aparte”, a spus o tânără.

„E foarte, foarte fain, îmi place la nebunie, o să ne facem și noi la fel mașinile”, a spus un tânăr, potrivit stirileprotv.ro

Făptașii au fost chemați marți să ducă mașina la spălătorie.

Cum imaginile cu mașina au apărut și pe internet, polițiștii din Brașov s-au autosesizat, pornind de la suspiciunea că mașina ar fi fost vandalizată. Dar nu au mai deschis, în final, nicio anchetă.

 

coral