News Flash:

Mărturiile cutremurătoare ale soldaților ruși capturați în Ucraina. Cum îi cer lui Putin să oprească războiul și care ar fi, de fapt, planurile liderului de la Kremlin

22 Martie 2022
1824 Vizualizari | 0 Comentarii
Soldatii rusi capturati in Ucraina

Sirenele continuă să răsune în marile orașe din Ucraina, iar mii de civili și-au pierdut viața. În Mariupol, militarii ruși au luat ostatici 400 de medici și pacienți, conform primarului. Între timp, Vladimir Putin a declarat că este dispus să aibă o discuție cu președintele SUA, Joe Biden, în ciuda conflictelor dintre Rusia și Occident, dar și a războiului pe care liderul de la Kremlin îl duce în Ucraina de aproape o lună. 

Soldații ruși capturați au rupt tăcerea
Zilele trecute, SUA a estimat că în jur de 6.000 de morţi au înregistrat trupele rusești în aproape trei săptămâni de invazie în Ucraina. Mai mult de atât, armata lui Vladimir Putin ar întâmpina probleme majore de logistică și aprovizionare, potrivit rapoartelor serviciilor ucrainene. Aceste informații sunt susținute și de militarii ruși prinși sau care s-au predat autorităților din Ucraina, scrie CNN. 

Recent, jurnaliștii de la CNN au publicat un interviu cu trei piloți ruși, care au fost capturați în Ucraina. Mărturiile lor sunt de-a dreptul cutremurătoare. „Vreau să-i spun comandantului nostru șef să oprească actele teroriste din Ucraina, deoarece când ne vom întoarce ne vom ridica împotriva lui”, „Sunt mulți ca noi aici. Mai devreme sau mai târziu, vom veni acasă”, „Știu că în unitatea mea, ei sunt total împotrivă”, sunt doar câteva dintre declarațiile făcute de soldații ruși, captivi acum în Ucraina.

Militarii ruși au recunoscut că Vladimir Putin a dat ordine să se comită aceste crime. Cu ochii în lacrimi, ei i-au cerut liderului de la Kremlin să oprească războiul din Ucraina. Unul dintre ei a declarat că au primit „ordinul secret de luptă” abia cu o zi înainte ca Putin să anunțe „operațiunea militară specială” împotriva Ucrainei.

I-au cerut lui Vladimir Putin să încheie războiul cu Ucraina
„Crimele pe care le-am comis, toți vom fi judecați. Nu este vorba doar de a demilitariza Ucraina sau de a învinge Forțele Armate ale Ucrainei, ci acum orașe ale civililor pașnici sunt distruse”, au mai declarat aceștia.

Potrivit sursei citate mai sus, în timpul interviului, soldații nu au fost încătușați și au stat toți trei în jurul unei mese. De asemenea, ei au mărturisit că nu au fost constrânși de autoritățile ucrainene să vorbească.

„Tratamentul a fost acceptabil. Ne-au oferit mâncare și băutură. Ne-au oferit tratament medical”, a spus unul dintre piloți, pe nume Maxim.

„Cred că a fost inventată asta ca pretext și este ceva ce lumea nu poate înțelege. (…) Dar Putin și cercul său au nevoie de acest lucru pentru a-și atinge propriile obiective. Nu am văzut naziști sau fasciști. Rușii și ucrainenii pot comunica în aceeași limbă, așa că vedem ce este bine (la acești oameni)”, a mai spus Maxim.

Un alt ofițer rus a dorit să i se adreseze direct lui Putin: „Nu vei ascunde asta pentru mult timp. Sunt mulți ca noi aici. Mai devreme sau mai târziu, vom veni acasă”.

foto: capturi video

Rusia va încerca să atace agresiv și România
În ceea ce privește intențiile lui Vladmir Putin pe viitor, consilierul ministrului ucrainean al Apărării, Markiyan Lubkivskyi, a declarat că liderul rus nu se va opri după ce va acapara în totalitate Ucraina. El va continua să bombardeze România, Letonia, Lituania, Estonia și Polonia.

„Aşa cum am spus, nimeni nu poate fi în siguranţă. România trebuie să se pregătească pentru escaladare, ca toate ţările vecine cu Ucraina. Nu aşteptaţi până când Rusia ajunge în Chişinău, începeţi discuţiile cu aliaţii NATO acum!

Intenţiile lui Puțin nu privesc doar Ucraina. După ce va acapara Ucraina, va încerca să atace agresiv şi alte ţări precum Letonia, Lituania, Estonia, Polonia şi România ar putea fi pe lista lui”, a declarat Markiyan Lubkivskyi, pentru News Hour with CNN.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1129 (s) | 33 queries | Mysql time :0.044301 (s)