În următoarele zile se anunță zile de foc în România. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade, la umbră. Asta înseamnă că temperaturile vor fi mult mai mari la soare, ceea ce ar putea provoca șocuri organismului.

Specialiștii avertizează că în cazul persoanelor care suferă de diverse afecțiuni există riscul să apară starea de inconştienţă şi convulsiile.

Trebuie să fim conștienți de faptul că organismul începe să simtă efectele căldurii după doar 20 de minute petrecute afară. 

Ce trebuie să facem în astfel de zile

 

În primul rând trebuie să evităm să ieșim afară la orele amiezii și să încercăm să rezolvăm treburile dimineața sau după-amiază, mai degrabă înspre seară. Dar dacă trebuie să ieșim trebuie să avem grijă să ne hidratăm cât mai bine. Atenție, însă, în dorința noastră de a ne răcori să nu consumăm ceva foarte rece, pentru că vom supune organismul unui efort suplimentar.

Sunt indicate și ceaiurile, limonadele, dar trebuie evitate sucurile fără zahăr. Zăhărul și cofeina vor provoca și mai multă transpirație. În privința ceaiurilor poți apela la plante precum citronela, menta, roiniță sau verbina pentru o senzație răcoritoare.

Medicii recomandă să bem lichide o data la 15 minute pentru a ne asigura că nu ne vom deshidrata. Este bună și apa carbogazoasă, deorece mineralele din aceasta ne ajuta să refacem “stocul” nostru de minerale în caz de transpirație excesivă.

De asemenea, și alcoolul trebuie evitat în aceste perioade. Ne putem răcori, în schimb, cu fructe. Pepenele este o variantă perfectă pentru zilele toride.

La fel de multă atenție trebuie să avem și cu hainele pe care le purtăm. Trebuie evitate materialele sintetice, iar în privința nuanțelor trebuie să ne orientăm către cele deschise. Bumbacul este indicat pentru că absoarbe transpirația și ajută corpul să se răcorească. Foarte bine ar fi să purtăm pălării pentru a ne proteja de razele puternice.

Ar fi indicat să avem tot timpul la noi calciu, pentru că este posibil ca din cauza temperaturilor foarte ridicate organismul să aibă nevoie de un astfel de ajutor.

Și alimentația este importantă și trebuie să ne orientăm către mese cât mai ușoare. Este indicat să mănâncăm puțin și des, pentru că mesele copioase suprasolicită organismul la digestie. Nu se recomandă cu activitățile solicitante. Organismul are nevoie de răgazul necesar pentru a-și încărca bateriile.

Când plecăm de acasă putem lua un prosop mic pe care să îl udăm cu apă rece și să îl folosim pentru a ne răcori.

De asemenea, dacă la orele amiezii trebuie să fim pe afară, putem intra în magazine sau instituții care au aer condiționat. coral