Cornel a fost prima mea iubire. Era cu multi ani mai mare ca mine, dar asta nu m-a deranjat. in schimb, mama imi facea teorie de cate ori prindea ocazia.
— Ce vezi tu, fato, la barbatul asta? Aproape ca-ti poate fi tata! Rade lumea de tine, Anca! Peste cativa ani, or sa te arate cu degetul pe strada, ca umbli cu un bosorog!
— Lasa, mama, ca ma doare undeva de gura lumii!
si, ca sa-i demonstrez mamei asta, m-am mutat la Cornel. Il iubeam, simteam ca si el ma iubeste si ne intelegeam foarte bine. Nu s-a aratat niciodata autoritar in privinta apartamentului sau a lucrurilor lui, de care ma foloseam si eu in casa. De aceea m-a surprins reactia lui, cand m-a gasit facand curat in debara.
Era mare dezordine acolo, asa ca a trebuit sa iau toate lucrurile la rand. Tocmai scoteam o cutie de carton, destul de grea si lipita bine cu scotch, cand Cornel a aparut langa mine si mi-a smuls cutia din mana.
— Ce-ti trebuie sa cotrobai pe aici? m-a intrebat, rastit. Sunt doar lucrurile mele si nu-ti dau voie sa umbli printre ele!
— Doar incercam sa fac putina ordine, care-i problema?
— Problema e ca nu-ti permit sa iti bagi nasul prin lucruri, si cu asta basta!
— Bine, Cornel, dar n-am stiut… Mi-am cerut scuze, dar am fost surprinsa de izbucnirea lui. Iar misterul s-a adancit cand, dupa cateva zile, am observat ca iubitul meu luase cutia din debara. M-am intrebat, o vreme, ce poate fi atat de important si de secret in cutia aia, dar pe urma mi-am alungat curiozitatea, fiindca nu voiam scandal cu Cornel, in fond, era treaba lui…
Adevarul e ca timpul trecea si Cornel parea tot mai indragostit de mine. Mi-a marturisit, intr-o zi, ca n-a asteptat degeaba pana la varsta asta. Nu se insurase, desi multe femei ii dadusera tarcoale. Dar niciuna dintre ele, chipurile, nu reusise sa-i fure inima.
Cand m-a cerut de sotie, am fost in al noualea cer. Tocmai terminasem ultima sesiune la Drept si eram fericita ca luasem numai 9 si 10. Eram printre cei mai buni studenti.
— Am fost felicitata de toata lumea, sunt tare bucuroasa!
— Bravo, domnisoara avocat! in conditiile astea, as putea indrazni sa-ti cer ceva, in speranta ca nu ma refuzi?
— Ce anume vrei sa-mi ceri?
— Mana! Anca, vrei sa fii sotia mea?
— Vreau, Cornel, sigur ca vreau!
Asa am inceput sa ne facem planuri pentru cea mai frumoasa nunta din lume. N-am mai fost atenta, din acea seara, la pastilele anticonceptionale pe care le luam pana atunci, deoarece o eventuala sarcina n-ar mai fi fost acum o problema. Urma sa ne casatorim in cateva luni si un copilas n-ar fi facut decat sa ne completeze fericirea. Pana cand, intr-o seara, Cornel m-a surprins din nou cu reactia lui.
— Spune, draga, daca o fi sa avem un copil, ce anume ti-ai dori mai mult, fata sau baiat? l-am intrebat, vesela.
— Doar nu vrei sa facem acum si un copil! a raspuns el, ingrijorat.
— Ei, nu acum, dar pot sa visez, nu-i asa?
— Nici n-am facut nunta si te gandesti la copii? Lasa prostiile!
— Cum adica „prostiile”, Cornel? E o prostie sa avem un copil?
— Acum, da, fiindca nu e un subiect de actualitate!
Am fost tare mirata de vorbele lui. Mi se pareau nelalocul lor. Am incercat sa le uit, dar nu-mi dadeau pace. Iar cand am aflat ca sunt insarcinata, parca tot cerul s-a prabusit peste mine.
Nu stiam ce sa fac, cu cine sa ma sfatuiesc. Ma temeam ca iubitul meu imi va cere sa renunt la copil. La mama nu imi venea sa ma duc, fiindca si asa nu-l putea suferi pe Cornel. Am sunat-o pe Livia, singura mea prietena, careia i-am destainuit secretul meu.
— in niciun caz nu poti renunta la copil, Anca! E copilul tau si, daca el nu-l vrea, il poti creste si singura…
— Asa ma gandeam si eu. Dar cum ii spun lui Cornel?
— Poate ar fi bine sa mai astepti o vreme si sa-i spui inainte de nunta.
si asa am facut. M-am hotarat sa nu renunt la sarcina. De-acum terminasem cu facultatea si lucram la o firma, ca jurisconsult. Renuntasem la ideea de a deveni avocat, mi se parea mai comod asa pentru mine. Aveam un salariu frumusel. Daca Cornel nu ma mai lua de nevasta, puteam sa-mi cresc singura copilul. Totusi, speram ca el sa se imbuneze si sa il iubeasca la fel de mult ca mine, odata ce va afla marea veste.
Am hotarat sa fac curat in camera mica si sa amenajez acolo camera copilului. Dar discret, ca sa nu-i dau de banuit lui Cornel. I-am spus ca vreau sa inviorez putin atmosfera si ca vreau sa mai scap de vechituri.
— E o idee foarte buna. Cred ca o sa mai adun si eu din lucrurile pe care nu le mai folosesc si ti le pun intr-un colt, sa le arunci.
Cornel era incantat si, in ultima vreme, parea mai fericit ca niciodata. Venea des acasa cu cate un buchet de flori sau o mica atentie pentru mine. II iubeam mult si gandul ca va fi fericit la vestea sarcinii mele devenise aproape o certitudine.
Am adunat o gramada de cursuri de-ale mele vechi, care umpleau dulapu-rile degeaba, iar Cornel a strans si el mai multe lucruri care zaceau stricate prin casa. Le-am luat sa le arunc, dar, cand sa le ingramadesc intr-un sac, am dat cu ochii de cutia lipita cu scotch care ascundea, eram sigura, un mare secret.
„De ce vrea sa o arunce? Sau o fi pus-o din greseala cu alte vechituri? S-o arunc? Daca se supara?” Dar gandul care nu-mi dadea, de fapt, pace era: „Ce contine cutia asta si de ce e asa de bine sigilata?”. Cum eram singura acasa, mi-am zis ca, daca tot o arunc, de ce sa nu arunc un ochi inauntru?
Am luat o forfecuta si am incercat sa tai scotch-ul cu cat mai multa grija, ca sa il pot lipi la nevoie la loc. Am reusit cu greu sa deschid cutia si am dat de mai multe hartii, poze si cateva obiecte mici: un con de brad, o floare uscata. Inima imi batea ca o toba. Ce erau toate astea? M-am lamurit in cateva minute. in multe dintre fotografii, aparea Cornel cu o femeie. Erau amandoi tineri, zambitori, se tineau de gat sau de mana, se sarutau sau se imbratisau.
Priveam tot mai tulburata fotografiile, cand am dat de una care mi-a taiat respiratia. Fata respectiva era sotia lui Cornel! in poza, erau Cornel si fata la nunta lor, mire si mireasa! Pareau un cuplu fericit. Am gasit apoi alte fotografii cu ei doi: „Silvia si Cornel la Neptun”, „Silvia si Cornel la Paris”, „Silvia, sept. 2012″. Ce se intampla? Unde era femeia asta? Cornel a fost sau inca mai e casatorit?
0 hartie mototolita mi-a retinut atentia: un certificat de deces. Era pe numele „Silvia Popa”. Silvia, sotia lui Cornel murise… Pe langa certificat, am gasit si alte hartiute si acte. intr-una din ele, era notata si cauza decesului: deces la nastere, copilul nu a putut fi salvat. M-am asezat jos, cu ochii in lacrimi. De ce nu-mi spusese Cornel toate astea? Bietul Cornel cat o fi suferit?
Am inteles totul. Tristetea lui, reactia lui fata de dorinta mea de a avea un copil. ii era frica sa nu se repete povestea dramatica prin care trecuse. Am plans in nestire, pana seara tarziu.
Cornel m-a gasit ghemuita in fotoliu. Adunasem toate hartiile si fotografiile si ascunsesem cutia intr-un dulap. L-am imbratisat si i-am cerut iertare. L-am rugat sa ma ierte ca i-am umblat in lucruri. I-am spus de cutie, de poze, i-am spus ca stiu totul si ca nu trebuie sa mai sufere. Ca vreau sa il ajut sa uite, ca vreau sa il ajut sa creada ca nu se va intampla nimic rau nici cu mine, nici cu copilul nostru. Atunci i-am spus si ca sunt insarcinata…
El a izbucnit in lacrimi si m-a rugat sa il iert daca m-a ranit sau daca m-a speriat. isi dorea un copil la fel de mult ca mine, dar ii fusese frica. Acum este fericit. Fericit ca ma are pe mine si mandru ca vom avea un copil.
Povestea de viata prezentata in acest material este fictionala. Unele intamplari sunt inspirate din viata reala, dar numele personajelor si anumite aspecte au fost modificate.
