Mama Luizei Melencu, prima victima a lui Gheorghe Dinca, a tinut sa faca unele precizari in privinta unor informatii care au aparut si nu ar fi adevarate. Ea spune ca nu a cerut despagubiri de 300.000 de euro. De asemenea, femeia a anuntat cate telefoane a primit dupa disparitia fiicei ei, Luiza.

„Nu este adevarat. Eu am vazut la televizor aceasta informatie si am sunat sa spun ca nu este nimic adevarat. Noi nu cerem absolut nimic. Pe noi ne intereseaza banii, in situatia asta?! Eu nu stiu cine a aberat, noi chiar nu vrem sa fim bagati in aberatia asta, pentru ca pe noi ne intereseaza copilul, viata copilului, nu banii“, a declarat Georgeta Melencu, pentru adevarul.ro.

Mama Luizei a spus ca dupa disparitia fetei familia a primit doua apeluri telefonice, nu patru, asa cum s-a vehiculat. Unul a fost in 15 aprilie, a doua zi dupa disparitie, si un altul in vinerea urmatoare, in 19 aprilie. Bunicul Luizei le-a mentionat anchetatorilor ca apelurile au fost realizate de pe doua numere diferite si ca, de asemenea, isi aminteste ca erau si voci diferite.  In primul apel i se transmitea ca Mihaela (pe Luiza o cheama si Mihaela, doar ca membrii familiei nu-i spuneau astfel, ci Lulu) a plecat de acasa la insistentele unei bune prietene, iar in cel de-al doilea o voce de barbat in varsta ii anunta ca „sunt bine copiii, sunt in Elvetia“, amanunte pe care bunicul Luizei le-a transmis din nou marti, 6 august 2019, anchetatorilor, atunci cand membrii familiei au fost audiati din nou, la luni bune de la ultima declaratie solicitata acestora.

Alexandru Cumpanasu, unchiul Alexandrei, cea de-a doua fata rapita de Gheorghe Dinca, a declarat ca familia are nevoie, la acest moment, de raspunsuri in acest caz si ca viata copilei este nepretuita.  Cumpanasu a dezvaluit si care a fost obiectul audierii parintilor Alexandrei, joi, 8 august 2019, la Caracal. „A trebuit sa le transmita anchetatorilor parola de la telefonul Alexandrei, doi – sa le clarifice de ce a fost portat numarul de telefon in zilele trecute de catre parinti, pentru ca a fost portat numarul pe o alta cartela. Al treilea aspect – daca se constituie sau nu parte in procesul civil, daca solicita despagubiri“, a precizat Cumpanasu.

coral