Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România, organizează duminică 11 octombrie, între orele 12-14, « Marșul Recunoștinței » o activitate omagială dedicată armatei române, eliberatoare a Clujului în 11 octombrie 1944.

Eliberarea Clujului

În octombrie 1944, eliberarea  Clujului, cel mai important centru urban al Transilvaniei, reprezenta nu  doar un obiectiv militar propriu-zis, ci, mai ales, un indicator al înclinării definitive a balanței în favoarea forțelor românești în lupta  justă de eliberare a teritoriului național împotriva celor  germano-ungare, din ultima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. În „Operațiunea Cluj” au participat 7 divizii ale armatei române și două  divizii sovietice. Potrivit istoricilor, eliberarea Clujului s-a făcut printr-o largă acţiune de învăluire, pe dreapta pe direcţia satului Gheorgheni – Someşeni şi pe direcţia Apahida – Chinteni, iar pe stânga, pe direcţia Buru – Băişoara – Gilău şi Iara – Sălicea – Floreşti. Divizia 18, subordonată Corpului 104 Sovietic, a dus lupte grele pe aeroportul Someşeni şi la Sînnicoară, cucerind podul de peste Someş. Alte două divizii, D9 şi 21, au ocupat comunicaţia Apahida – Cluj şi au cucerit înălţimile de la nord de Cluj.

Omagiu

Prin organizarea « Marșului Recunoștinței » Societatea Cultural-Patriotică Avram Iancu din România dorește să omagieze jertfele eroilor căzuți pentru eliberarea Clujului și să marcheze în memoria locuitorilor acest moment important din istoria comunității.

 Marșul se va desfășura în parteneriat cu Divizia 4 Infanterie, Gemina pe traseul Piața Mărăști- B-dul 21 Decembrie 1989- Monumentul Eroilor – Cimitirul Eroilor, cu participarea membrilor Societatii Avram Iancu, simpatizantilor societatii si a unui pluton militar care vor prezenta onorul si vor depune coroane de flori la monumentul Eroilor si la Cimitirul Eroilor.

coral