News Flash:

Medic militar acuzat că lua spagă în alimente de la pacienți și le cerea să îi tundă gazonul

3 August 2022
314 Vizualizari | 0 Comentarii
Spaga

Un medic de medicină internă de la Spitalul Militar Sibiu a arestat după ce a luat mită de la un pacient. 

Anchetatorii spun că medicul a cerut de la 6 pacienți 1.100 lei, să îi întrețină curtea, dar și mâncare și alcool.

Conform DGA, medicul este bănuit că a pretins şi primit de la 6 pacienţi sume de bani în cuantum total de 1100 de lei, precum şi prestări de servicii întreţinere spaţii verzi, dar şi produse alimentare şi băuturi alcoolice, toate remise cu titlu de mită, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de îndeplinire a actului medical.

S-a dispus atunci începerea urmăririi penale „in rem” cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită, extinzându-se apoi urmărirea penală prin mai multe ordonanţe cu privire la noi fapte de corupţie.

Ulterior, pe 1 august, procurorul a dispus urmărirea penală, iar miercuri a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, notează Mediafax. 

Prim-procurorul Ion Veștemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, precizează că este vorba despre un medic de la Spitalul Militar de Urgență „dr. Alexandru Augustin” din Sibiu.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0890 (s) | 22 queries | Mysql time :0.029635 (s)