Inspectorul școlar general al județului Cluj, Marinela Marc, a transmis azi-noapte un mesaj profesorilor și părinților, la începerea anului școlar.

Este un mesaj la calm. Marinela Marc este convinsă că toate măsurile care puteau fi luate s-au luat.

Este și o invitație pentru părinți să se implice activ în viața școlii:

„Stimați părinți, distinși colegi, dragi elevi,

În fiecare an, la jumătatea lunii septembrie, societatea românească îmbracă haina de sărbătoare, pentru a marca ziua începerii cursurilor pentru elevii din învățământul preuniversitar, moment de emoție în special pentru cei care încep un ciclu nou de învățământ.
Începem azi, 14 septembrie 2020, un an școlar „altfel”, de care ne vom aminti peste ani cu toții, pentru că sentimentul dominant de emoție firească oricărui început este dublat acum de teamă și nesiguranță, deopotrivă a părinților și a cadrelor didactice. Toți ne-am întrebat, pe măsură ce se apropia data începerii cursurilor: „Cum va fi? Vom reuși să dispunem mobilierul, astfel încât să respectăm distanța între bănci cerută de Ministerul Sănătății? Ce soluții vom găsi, dacă sălile sunt mici și clasele numeroase? Vom putea lucra online, prin rotație? Vom purta măști? Vom fi în siguranță la școală?” Cel puțin pentru cadrele didactice, în ultimele săptămâni, lucrând la alegerea celui mai bun scenariu pentru fiecare școală, aceste temeri s-au risipit, văzând că, împreună, am reușit să asigurăm toate condițiile, astfel încât, voi, dragi elevi, să fiți în siguranță la școală.

De aceea, am ales să mă adresez, în primul rând, colegilor, cadre didactice, care sunt chemate la desfășurarea unei profesii deloc ușoare, purtând responsabilitatea de a lumina minți și de a forma caractere. Fie ca începutul acestui nou an școlar să vă dea puterea să vă asumați responsabilitatea de a fi adevărate modele pentru elevii voștri, contribuind cu răbdare, creativitate și înțelegere, nu numai la formarea de competențe și transmiterea de cunoștințe, ci, mai ales, la formarea de comportamente. Mai mult ca oricând, în acest an școlar, atenția noastră trebuie să se concentreze pe educația pentru sănătate, pe transmiterea de reguli, pe explicarea importanței protecției pentru prevenirea îmbolnăvirii noastre sau a celor dragi nouă. Vom purta măști nu pentru a ne îngrădi libertatea, vom păstra și respecta distanța și vom evita să ne manifestăm bucuria revederii prin îmbrățișări, nu pentru a ne separa, ci pentru a ne proteja reciproc, în speranța că vom trece cu bine peste încercările acestui virus perfid.
Dăruirea cadrelor didactice nu este suficientă pentru reuşita şcolară, pentru că educația dată la școală este un efort irosit și ineficace dacă familia e ostilă sau indiferentă. De aceea vă invit, stimați părinți să vă implicați activ în educaţia copiilor dumneavoastră, să fiți prezenţi în viaţa şcolii, alături de profesori. Dumneavoastră trebuie să fiți informați nu numai în legătură cu situația școlară a copiilor, ci să participați activ la parcursul educațional al acestora, să urmăriți frecvența la ore și să vă implicați în reducerea absenteismului, în găsirea de soluții pentru a-i ține pe elevi la școală, aceasta fiind condiția necesară în obținerea de rezultate pozitive în activitatea de învățare și de promovare a examenelor. În aceste condiții, cu atât mai mult, se impune să le explicați copiilor, în special celor de vârste mici, necesitatea respectării regulilor impuse de școală pentru siguranța copiilor dumneavoastră. Vă asigur că mai mult ca oriunde, în spațiile publice, în locurile de joacă sau în centrele comerciale, în școli și grădinițe toți angajații vor avea prioritatea de a supraveghea copiii și de a se asigura că respectă măsurile de igienă și de siguranță.

În ceea ce vă privește pe voi, dragi elevi, vă doresc să fiți cât mai receptivi la ceea ce dascălii, cu dragoste și pasiune, încearcă să vă învețe, să fiți încrezători că va fi bine și că, numai școala vă poate oferi cadrul educării și formării voastre, pentru a vă integra cu ușurință într-o societate a cunoașterii, într-o lume globalizată, în care echilibrul și reușita în viață ți le conferă respectul valorilor și capacitatea de învățare pe tot parcursul vieții.

Vă doresc un an școlar plin de speranță, cu putere de muncă și dorință de cunoaștere, dar în primul rând cu sănătate!

coral