Mihai Neșu a vorbit sâmbătă în fața unei săli cu o mie de tineri, în cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Fostul fotbalist a fost decorat de Mitropolitul Andrei, iar Arhiepiscopia Clujului a făcut o donație substanțială pentru lucrările sale filantropice.

La întâlnirea organizată la Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj, Mihai Neșu le-a vorbit tinerilor despre „Hristos, cel mai bun prieten”. Moderatorul conferinței a fost arhim. Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

La finalul conferinței, Mitropolitul Clujului i-a oferit fostului fotbalist Ordinul „Mihai Vodă”.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oferit, din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, o donație de 5.000 de euro pentru centrul de recuperare neuromotorie pe care Fundația Mihai Neșu îl construiește în satul Cihei, la șase kilometri distanță de Oradea.

Complexul de recuperare pentru copii și tineri cu dizabilități neuromotorii „Sf. Nectarie”, construit de fundație la Cihei, cuprinde o biserică, spații de agrement, grădini senzoriale, loc pentru echitație, piscină, restaurant, spații de joacă.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului (ITO Cluj 2022) a reunit la Cluj-Napoca, în perioada 26-27 august 2022, aproximativ 1500 de tineri din cinci județe.

coral