Daniel Pavel Dumitras, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Cluj-Napoca și patronul Coratim Omul de afaceri clujean Daniel Dumitraş, care a omorât un bărbat petrecerea de pietoni, după ce a virat pe linia continuă și a trecut peste victimă, a fost condamnat la 1 an jumatate de închisoare, cu suspendare.

Dumitraș a spus în instanță că, la accidentul din 25 iunie 2019, a resimțit ”o uşoară vibrare a maşinii” când a trecut cu mașina de lux peste victimă.

De asemenea, acesta a fost condamat să  achite 330.000 de euro familiei victimei și nu va mai avea dreptul de a conduce vehicule timp de 2 ani.

În motivarea sentinței Judecătoriei Cluj este prezentată mărturia lui Dumitraș: ”A recunoscut săvârșirea faptei și a descris împrejurările în care a avut loc, declarația sa coroborându-se cu celelalte mijloace de probă existente la dosarul cauzei. Acesta a precizat că în momentul în care a efectuat virajul la stânga pentru a ieși cu autoturismul marca Jaguar din parcarea restaurantului Coratim nu a observat pietonii care erau angajați în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, a simțit doar o uşoară vibrație a mașinii şi imediat a văzut că o persoană din partea stângă a mașinii a început să urle”

Milionarul a spus că ”la ieşirea din parcarea nu există indicator rutier de obligare dreapta sau stânga, doar marcaj longitudinal simplu continuu care delimitează sensurile de mers, înainte şi după trecerea de pietoni”.

Daniel Grigoraș mai trebuie să presteze 60 de zile în cadrul Primăriei mun. Cluj-Napoca sau în cadrul Parohiei Ortodoxe Române a ”Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca.

Judecătorul l-a tratat cu indulgență pe Daniel Grigoraș pentru că nu avea antecedente penale şi pentru că ”inculpatul era integrat social, implicat în proiecte umanitare, căsătorit, copii în întreţinere, precum şi circumstanţele săvârşirii faptei şi normele legale privind circulaţia pe drumurile publice încălcate”, arată Gazeta de Cluj.

Instanța a mai reținut că ”ivirea unor astfel de situaţii sau împrejurări în care, într-un timp foarte scurt, poate fi pusă în pericol sănătatea sau viaţa pietonilor nu este o chestiune imprevizibilă sau foarte puţin probabilă, ţinând¸ într-o anumită măsură, de specificul activităţii de conducere a autovehiculelor”,.

Vezi mai jos filmarea cu teribilul accident

  coral