Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, este de opinie că relaxările pot continua pentru persoanele vaccinate, însă pentru cei neimunizați trebuie să existe restricţii, dacă cifrele vor creşte semnificativ. Ea a mai spus că medicii de familie vor fi stimulați să meargă să vaccineze la domiciliul pacienților, iar spitalele vor oferi vaccinare în ambulatoriu.

“Cred că, având în vedere evoluţia pandemiei, relaxările pentru vaccinaţi pot să continue şi mi se pare normal ca vaccinaţii să stea în continuare în birouri fără mască, dacă toţi cei din biroul respectiv sunt vaccinaţi, dar, pentru persoanele nevaccinate, care sunt cele mai expuse riscului, dacă cifrele cresc semnificativ, să existe restricţii. Ce am făcut a fost să prezentăm, de fapt, în coaliţie măsuri care au funcţionat în alte state. Acestea au fost ipoteze de lucru, nu s-a luat încă o decizie, urmează ca săptămâna viitoare să reluăm fiecare dintre aceste măsuri şi să vedem care vor fi considerate oportune”, a declarat ministrul Sănătății vineri seară la B1 Tv, potrivit Agerpres.

Ea spune că medicii de familie trebuie să se implice mai mult în campania de vaccinare, prin facilitarea vaccinării la domiciliul pacientului, activitate care ar urma să fie plătită mai mult.

“Avem în lucru o campanie prin care ţintim să implicăm mai mult medicii de familie, atât a-i face mai abili în comunicarea directă cu pacienţii, cât şi a le facilita inclusiv vaccinarea la domiciliul pacientului şi urmează, probabil săptămâna viitoare, să promovăm o ordonanţă de urgenţă prin care să stabilim şi un tarif mai mare pentru vaccinarea la domiciliu. Şi, de asemenea, definim acest serviciu de vaccinare în ambulatoriile spitalelor. Astfel putem să fim mai aproape şi să facem vaccinarea mai facilă pentru acele persoane care se află la risc mai mare, şi anume pacienţii cronici care se prezintă în mod obişnuit în ambulatoriu”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Întrebată unde va lovi mai tare valul patru al pandemiei, aceasta a opinat că probabil în comunităţile cu o rată scăzută a vaccinării.

“Avem acorduri semnate cu Comisia Europeană pentru noi doze de vaccin, dacă ele vor fi necesare, vorbim de doza a treia, vorbim de anii 2022, 2023, acorduri care sunt făcute cu mult în beneficiul statelor membre, în sensul că aceste vaccinuri vor fi adaptate cu noile tulpini. Dozele, chiar dacă sunt cumva agreate de pe acum, contractul va veni pentru noi doze cu noi tulpini”, a precizat aceasta.

Ea a avertizat că 87% din cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 apărute în ultimele patru săptămâni și 91% din decesele cauzate de COVID-19 au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate.

coral