În tinerețe Mirabela Dauer a vrut să ia calea credinței și să îmbrace haina de măicuța. A ales, totuși, muzica după o discuţie care i-a schimbat complet viaţa.

Puțină lume știe faptul că Mirabela Dauer a avut un moment în care și-a dorit să renunțe la cariera de succes, la cântat, și să îmbrace haina monahală. Ba chiar își alesese și mănăstirea în care voia să rămână, însă o discuție profundă cu nașul ei, care este preot, a ajutat-o foarte mult să înțeleagă ce presupune un astfel de sacrificiu.

“El m-a lămurit cum e cu povestea asta… Eu eram într-o perioadă proastă şi el zice: <>. Așa am vrut eu. Mă gândisem și unde să merg. La Mănăstirea Nămăeşti, la Câmpulung. Bine că mi-a dat Dumnezeu minte și nu am făcut asta. Poate era păcat. Bine că mi-am dat seama că nu era bine să fac asta. Cu toate astea, încă nu zic niciodată niciodată”, a povestit Mirabela Dauer zilele trecute, la Antena Stars.

coral