Un bărbat a filmat momentul în care tânăra a fost înjunghiată de iubitul ei pe strada Scorțarilor din cartierul clujean Mărăști.

„Cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în cauză cercetările continuând sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Conflictul dintre cei doi concubini ar fi pornit din cauza copiilor, unul de trei ani și unul de un an, care au început să plângă. 

Tânărul de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru tâlhărie calificată deoarece, după ce și-a înjunghiat iubita, i-ar fi furat 150 de lei.

Sângele încă este pe stradă, necurățat

Sângele încă este pe stradă, necurățat.

Tânăra de 21 de ani a ajuns la spital în stare gravă și a suferit o intervenție chirurgicală.

„S-a intervenit chirurgical in urgenta. Pacienta e acum intubata, drenata toracic bilateral. E monitorizata pe terapie intensiva. Prognosticul ramane rezervat”, a transmis Flavia Topan, purtător de cuvânt al Spitalulul Județean de Urgență Cluj.

Sursă video: Ziarul Clujean

  coral