George Simion a admis public că celebra propunere AUR privind vânzarea de case la prețul de 35.000 de euro nu a fost o angajare serioasă, ci o simplă strategie de promovare electorală. Într-un interviu pentru Digi24, liderul AUR a declarat că „nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă” și că afirmația privind locuințele la preț redus a fost „forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acțiunii”.

Această declarație vine după ce, în campaniile trecute, AUR a folosit intens această promisiune pentru a câștiga sprijinul popular, în special din partea tinerilor și familiilor cu venituri mici. Acum, Simion recunoaște deschis că totul a fost un instrument electoral, menit să atragă atenția și să „spargă blocada informațională”, susținând că „dacă spuneam că sunt case în programul ANL, nu ne băga nimeni în seamă”.

Cu alte cuvinte, liderul AUR admite că a exploatat speranțele românilor în mod deliberat, promițând ceva ce partidul nu a avut niciodată intenția sau capacitatea reală de a livra în forma în care a fost prezentată.

Într-o tentativă de a diminua gravitatea afirmației inițiale, Simion susține că programul ar fi totuși realizabil, dând exemplul locuințelor ANL care s-ar construi „la 28.000 de euro”. Totuși, recunoaște că problema nu este construcția în sine, ci faptul că „nu se dau familiilor care…” – o afirmație vagă care lasă multe semne de întrebare.

Această retragere în ultima clipă a promisiunii-cheie dovedește că AUR a folosit în mod cinic nevoile sociale ale oamenilor doar pentru a obține voturi, fără să aibă un plan concret și transparent. Ceea ce a fost prezentat drept o soluție salvatoare pentru românii care nu-și permit o locuință, se dovedește a fi, în cuvintele proprii ale lui George Simion, doar „o formă de promovare”.

AUR a obținut un capital electoral semnificativ prin această promisiune, iar George Simion admite că asemenea „forme de promovare” au fost cruciale pentru atingerea pragului de „42% voturi”. Practic, partidul și liderul său recunosc că au manipulat în mod deliberat emoțiile și speranțele cetățenilor pentru a-și consolida scorul electoral, fără a avea un plan real pentru livrarea celor promise.

Această abordare ridică întrebări serioase despre etica în comunicarea politică și despre cât de ușor pot fi manipulate așteptările populației prin promisiuni fără acoperire.