News Flash:

În Cluj-Napoca se va realiza un nou parc! Unde va fi acesta și la ce stadiu sunt lucrările

8 Decembrie 2020
958 Vizualizari | 0 Comentarii
faget

Autorizația de construire a parcului Făget a fost eliberată de Primăria municipiului Cluj-Napoca. Scopul este amenajarea unui amplasament restrâns din zona aflată în proximitatea Clujului în scopul creșterii calității acesteia ca loc de petrecere a timpului liber.

Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, iar proiectul este al biroului de arhitectură Atelier Mass. Proiectul face parte din noile idei ale primăriei și este realizat din fonduri europene.

„Niciun copac nu va fi tăiat”

Primarul Emil Boc afirmă că niciun copac nu va fi tăiat în această pădure – parc, ideea proiectului (care vine de la clujeni) fiind votată în cadrul programului de bugetare participativă 2019. Lucrările de amenajare ar urma să înceapă în 2021.

Specialiști din cadrul UBB, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, arhitecţi, Serviciul Public Judeţean Salvamont – Salvespeo Cluj, Romsilva – Ocolul Silvic Cluj, precum şi reprezentanţi ai organizațiilor nonguvernamentale de profil au fost implicaţi în proiect.

Ce se propune prin proiect:

– Accesibilitatea – dezvoltarea unor zone de acces cu panouri informative despre pădure, trasee, elemente naturale importante și puncte/zone de interes care scot în evidență biodiversitatea

– Trasee marcate –  cele forestiere și cărările deja utilizate aici vor fi baza unui traseu în buclă principal și a unor trasee secundare adiacente sau tip scurtătură care pot fi folosite pentru mersul pe jos, alergat sau cu bicicleta pe anumite segmente; se urmărește pe anumite zone diferențierea traseelor de biciclete față de cele pietonale și vor fi marcate distinct

– Signalistică – o parte va fi cu rol de atenționare, pentru a marca intersecția traseelor de biciclete cu cele ale drumeților; cealaltă parte de signalistică va marca punctele cu valoare naturală importantă (arbori remarcabili, diferite tipuri ale biodiversității)

– Puncte de popas – vor marca traseul în buclă principal și vor oferi punctual momente de odihnă și relaxare în șapte locuri; dimensiunea acestor popasuri este dată de prezența câtorva bănci și mese

– Microintervenții – platforme cu suprafață maximă de 15 mp și rolul lor variază în funcție de zona în care sunt amplasate și relief; au fost definite cinci platforme care pot susține activități de relaxare, de observare a reliefului (geologică), de protecție de ploaie (pergola), de informare despre ecosistem (educativă) și de susținere a unor evenimente diverse cu scopul de a înțelege mai bine valoarea și importanța ecosistemului pădurilor (amfiteatru).

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

cluj parc padurea faget
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

© 2022 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1304 (s) | 33 queries | Mysql time :0.057197 (s)