Polițiștii au fost solicitați să intervină azi noapte în apropierea gării din Năsăud. O tânără a băgat cuțitul într-un bărbat. Victima a fost transportată la spital.

O persoană a sesizat azi-noapte în jurul orei 03.00 printr-un apel la 112 faptul că în gara din Năsăud a avut loc o agresiune, iar o persoană a fost rănită cu un cuțit.

Polițiștii din orașul Năsăud s-au deplasat de urgență spre locul indicat.

În urma verificărilor oamenii legii au constatat că din cauza unor neînțelegeri, doi tineri s-ar fi agresat reciproc, iar la un moment dat, o tânără de 23 de ani, din Năsăud l-ar fi lovit cu un cuțit, în zona pieptului și brațului, pe un tânăr de 21 de ani, din Rebrișoara, arată bistriteanul.ro

În urma loviturilor aplicate, tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii din Năsăud au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

coral