Șoferul care l-a accidentat mortal pe Radu Țenter, fiul fostei glorii a baschetului clujean, Marcel Țenter, a fost condamnat cu suspendare, deși victima era băută și traversa neregulamentar Calea Moților.

Instanța Judecătoriei Cluj-Napoca îl ”condamnă pe inculpatul NR la o pedeapsă de 1 an 4 luni închisoare. În baza art 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru 2 ani termen de supraveghere”.

Acesta trebuie să execute 60 de zile de muncă în folosul comunității, fără plată, la Primăria Cluj-Napoca ori la Asociaţia o masă caldă.

De asemenea, instanța a reținut culpa victimei, Radu Țenter în proporţie de 80%, culpa inculpatului, în proporţie de 20%. Părinții victimei au solicitat despăgubiri de 70.000 euro, dar instanța a scăzut 80% din valoare, reprezentând culpa victimei. Astfel, asigurătorul, SC EUROINS România, trebuie să achite 14000 euro.

Hotărârea nu este definitivă.

Nagy Roland, șoferul care a condus mașina, a fost trimis în judecată în 27 aprilie 2022. Acesta avea viteză și nu ar fi avut o conduită impecabilă în trafic, deși Țenter traversa prin loc nepermis și fără să se asigure.

”Fapta inculpatului N.R., care la data de 03.03.2019, în jurul orelor 18.10, a condus autovehiculul marca BMW, cu nr. de înmatriculare …., din direcţia zona centrală înspre cartierul Mănăștur, şi ajungând în dreptul imobilului cu nr. …., l-a surprins și accidentat pe numitul ŢENTER RADU CRISTIAN, care în calitate de pieton s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii, de la stânga spre dreapta potrivit sensului de deplasare al autovehiculului, prin loc nepermis, nemarcat şi nesemnalizat corespunzător cu marcaje şi indicatoare cu semnificaţia ”Trecere pentru pietoni” şi fără a se asigura în prealabil în mod corespunzător, iar în urma vătămărilor suferite, ŢENTER RADU CRISTIAN a decedat la faţa locului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, fapta prev. şi ped. de art 192 alin. (l)şi (2) C.pen”, se arată în rechizitoriu.

** cu mențiunea că deși în rechizitoriu se specifică faptul că Țenter a decedat la locul accidentului, tânărul fusese dus la spital și contectat la aparate până în momentul în care familia a decis ca organele sale să fie folosite pentru transplant”, se arată în rechizitoriul judecătorilor.

Radu, fiul de 25 de ani al antrenorului Marcel Ţenter, a fost accidentat în 3 martie 2019 de o mașină pe strada Moților.

Tânărul a traversat neregulamentar strada Moţilor, în zona Platinia, când a fost lovit de un șofer. Câteva zile mai târziu, Radu Țenter a murit.

Victima a avut o alcoolemie de 0,83 g/l în sânge. ”Luând în considerare timpul până la momentul impactului, s-a stabilit că datorită vitezei de deplasare de 55 km/h, inculpatul nu putea evita producerea accidentului. Raportat la această variantă discutată, instanţa reţine că viteza legală de deplasare în localitate este de 50 km/h, iar inculpatul a condus cu viteză superioară, existând culpa sa în săvârşirea faptei”, a conchis instanța, conform Actualdecluj.ro. coral